”Spooky Open” | Vinerea ”sferturilor” în turneul de la Cluj: două românce au rămas în lupta pentru trofeu
La aproape o oră după miezul nopții de joi spre vineri, ediția din 2023 a Transylvania Open și-a întregit tabloul sferturilor de finală, după o zi plină de tenis, cu meciuri dramatice și spectacol de înalt nivel în BT Arena din Cluj-Napoca. ”Sferturile” se vor juca toate în ziua de vineri, începând cu ora 14:00. Tabloul complet, mai jos.
Joi, Gabriela Ruse (188 WTA) a învins-o de jucătoarea maghiară Anna Bondar, scor 7-6 (4), 6-2, iar Ana Bogdan (73 WTA) a reușit o victorie dramatică, la capătul unui meci agonizant, de 3 ore și 12 minute, cu puștoaica de 17 de ani din Cehia Nikola Bartůňková, încheiat cu brio, de la 0-1 la seturi, scor final 4-6, 7-6 (5), 7-5.
Azi-noapte, aproape de ora 1:00, Jaqueline Cristian (97 WTA) a cedat lupta de aproape 3 ore cu Eva Lys, din Germania, cea care a scos-o încă din primul tur pe Sorana Cîrstea, principala favorită a turneului clujean. Jaqueline a ratat chiar și o minge de meci, la scorul de 6-2, 5-4, pierzând apoi setul al doilea în tie-break și cedând la 2 în decisiv. Dacă ar fi reușit victoria, jucătoarea din București ar fi bifat al doilea sfert de finală din totalul celor trei participări ale sale la Transylvania Open.
Ziua ”sferturilor”
Gabriela Ruse va juca vineri împotriva columbiencei Emiliana Arango (118 WTA), în al doilea meci al zilei, în jurul orei 15:30-16:00, în timp ce Ana Bogdan o va întâlni pe spanioloaica Rebeka Masarova (67 WTA) în meciul-vedetă al zilei, în încheierea programului, după ora 19:30.
Programul complet al ”sferturilor”, pe terenul central:
- de la ora 14:00 – Daria Snigur – Tamara Korpatsch
- imediat după – Gabriela Ruse – Emiliana Arango
- nu înainte de ora 18:00 – Eva Lys – Ekaterina Makarova
- imediat după – Ana Bogdan – Rebeka Masarova.
We’re now in the business part of the tournament.
Order of Play for Friday it’s here.#TO2023 🎾🧛♂️ pic.twitter.com/2zdVHgxUXm
— Transylvania Open (@TransylvaniaOpn) October 19, 2023
Dacă vor reuși fiecare victoria în meciul de vineri, Gabriela Ruse și Ana Bogdan se vor întâlni în semifinala de sâmbătă, pentru un loc în marea finală.
Meciurile decisive pentru calificarea în finala de dublu
Pe terenul 2, compatrioata noastră Monica Niculescu și Anna-Lena Friedsam (Germania) vor juca în semifinalele turneului de dublu, de la ora 14:00, împotriva echipei formate din Leolia Jeanjean (Franța) și Valeriya Strakhova (Ucraina).
În partea a doua a zilei, Gabriela Ruse și Alycia Parks (SUA) – favorite numărul 1 la câștigarea trofeului de dublu – vor juca în sferturi contra dublului alcătuit din Jill Teichmann (Elveția) și Jodie Burrage (Marea Britanie).









