Sprijinul statului pentru fermieri, în aer. În ședința de ieri, Guvernul s-a făcut că plouă
Niciuna dintre Ordonanțele de Urgență cu scheme de sprijin pentru fermieri, promise de ministrul Agriculturii în numeroase rânduri, nu a fost aprobată în ședința de Guvern de ieri. Ionel Dancă, șeful Cancelariei Premierului, a precizat că actele normative prezentate de MADR s-au aflat în ședință la o primă lectură și că nu au avut toate avizele pentru a fi aprobate.
Ziua de ieri se anunța decisivă pentru numeroși fermieri care așteptau să afle date concrete despre schemele de sprijin guvernamental, în special cele pentru pagubele provocate de secetă, însă totul a rămas în stadiul de iluzii și promisiuni. Ministrul Adrian Oros și-a făcut agenda în așa fel încât nu a participat la ședința de Guvern. Conform informațiilor de pe pagina personală, publicate de Agrointel.ro, ministrul Oros s-a aflat într-o vizită ordinară în județul Tulcea. În locul său, la ședința de Guvern a mers secretarul de stat George Scarlat.
La finele ședinței de Guvern, deși George Scarlat a reușit să pună pe ordinea de zi Ordonanțele de Urgență cu banii fermierilor, niciun act normativ de sprijinire a agriculturii nu a fost adoptat. Nu pentru că pentru că cineva s-ar fi împotrivit, ci pentru că, conform declarațiilor lui Ionel Dancă, proiectele de la MADR nu aveau toate avizele necesare.
”Au fost discutate în prima lectură și urmează după obținerea tuturor avizelor să fie aprobate în formă finală într-o ședință de Guvern ulterioară mai multe scheme de ajutor de stat, după cum urmează:
- schema de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine – vorbim despre o schemă de ajutor de stat prin care solicitanții pot beneficia de un ajutor de stat de maxim 100.000 de euro, pentru pierderile suferite ca urmare a pandemiei cauzate de COVID-19, bugetul acestei scheme este de 35,7 milioane lei și numărul de beneficiari este de aproximativ 44.000;
- la fel în domeniul creșterii porcilor, avem o schemă similară cu un buget de 119 milioane lei, valoarea maximă a ajutorului este de maxim 100.000 de euro per beneficiar;
- și pentru crescătorii de păsări, schema de ajutor de stat are un buget de 109 milioane de lei, iar pentru cei din sectorul apicol, schema beneficiază de un buget de 50 de milioane de lei pentru aproximativ 24.000 de beneficiari.
Tot în primă lectură, MADR a inițiat un proiect de OUG pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli care au fost afectați de secetă. Aici vorbim de un număr de beneficiari de aproximativ 34.800, valoarea totală a schemei este de 850 de milioane de lei, iar valoarea maximă a sprijinului este de maxim 925 de lei pe hectar. Toate aceste acte normative pentru acordarea unor ajutoare de stat în domeniul agricol au fost dezbătute în prima lectură și vor fi adoptate în forma finală după obținerea tuturor avizelor”,
a declarat Ionel Dancă la finalul ședinței de Guvern.
Din afirmațiile lui Dancă nu reiese un termen clar pentru aprobarea actelor normative de care depind plata despăgubirilor și celelalte scheme de sprijin pentru zootehnie: sectorul bovine, porcine, păsări și apicultură.
Moțiunea de cenzură și pericolul ca fermierii să rămână cu ochii-n soare
Birourile Reunite ale celor două Camere din Parlament se vor întâlni astăzi pentru a pune la punct calendarul moțiunii de cenzură depuse în această săptămână de PSD.
Dacă Guvernul va fi demis, indiferent când, înainte ca textele Ordonanțelor privind schemele de sprijin în agricultură să ajungă în ședința Cabinetului pentru adoptare, atunci acestea vor rămâne simple promisiuni.
Guvernul demis va rămâne la Palatul Victoria în calitate de guvern interimar, fără atribuții legale privind emiterea de Ordonanțe sau Ordonanțe de Urgență.









