Arhiva tag-ul pentru: autostrada

De la Nădlac la Boița, doar pe autostradă. Lucrările la tunelul Margina-Holdea sunt în grafic
TransportSecțiunea Margina - Holdea, în lungime de 9,13 kilometri, de pe Autostrada Lugoj - Deva (A1), a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 56%, a anunțat, sâmbătă, pe pagina sa socializare, directorul general al Companiei Naționale de…

Cu câți noi kilometri de autostradă și drum expres vom încheia 2026? Vezi ce tronson se deschide
TransportBugetul Ministerului Transporturilor pentru 2026 este unul modest, fiind necesare fonduri suplimentare la rectificarea bugetară din vară pentru acoperirea proiectelor în derulare și a celor noi, a declarat marți ministrul Ciprian Șerban,…

Conexiune strategică între Autostrada A0 şi Aeroportul Otopeni. Investiție de sute de milioane
Investiții, TransportCompania Naţională de Investiţii Rutiere a transmis, spre validare, către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia pentru promovarea licitaţiei Drumului Expres care va face legătura între Autostrada A0 Bucureşti…

Surpriză pe A1: un tronson important s-ar putea deschide cu 6 luni mai devreme decât planul
Construcții, Publice, TransportStadiul fizic al lucrărilor la tronsonul 4 al Autostrăzii Sibiu- Piteşti, între Tigveni şi Curtea de Argeş, se apropie de 90%, iar lotul ar putea fi deschis circulaţiei cu 6 luni mai devreme, în toamna acestui an, potrivit unei postări…

Câți kilometri de autostradă va deschide România în anul care începe? Șeful CNAIR are răspunsul
TransportDirectorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol afirmă că 2025 este anul în care mai multe regiuni importante ale României au fost unite prin drumuri de mare viteză, precizând…

”Ultima verificare” | Un nou tronson de autostradă urmează să fie deschis, înainte de Crăciun
Construcții, Publice, TransportConstructorul român UMB montează ultimele elemente de siguranță pe secțiunea dintre Focșani și Adjud (A7), înainte de darea ei în trafic, astfel că înainte de Crăciun vom avea încă 50 de kilometri de autostradă, a anunțat directorul…

Secretar de stat: Încă 50 de km din Autostrada Moldovei vor fi daţi în trafic ”foarte curând”
TransportÎncă 50 de km din Autostrada Moldovei A7 au intrat în faza ultimelor lucrări şi a pregătirilor pentru deschiderea traficului, adică tronsonul Focşani – Adjud Nord în continuarea secţiunii Buzău – Focşani, deschisă traficului…

Se vede luminița? S-a betonat un tunel important de pe Autostrada Sibiu – Piteşti
TransportSecretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu anunţă că a fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeş de pe Autostrada Sibiu – Piteşti. Pentru procedură s-au folosit trei utilaje…

Vești bune din Moldova! Încă un lot al Autostrăzii A7 s-ar putea deschide în acest an
TransportLotul 1 Focşani-Domneşti Târg al Autostrăzii Focşani - Bacău, parte a A7, ar putea fi deschis circulaţiei în acest an, în cazul în care condiţiile meteorologice vor permite menţinerea ritmului actual de lucru, a anunţat directorul…

API: Autostrada A7 Mizil-Buzău se deschide vineri, dar bătaia de joc ţine până în ultima clipă
TransportAsociaţia Pro Infrastructură (API) anunţă că vineri se va deschide traficul pe lotului 2 al Autostrăzii A7 Ploieşti-Buzău, dar apreciază că ”la noi niciodată nu este aşa simplu”, întrucât doar spre Bucureşti se va putea circula,…

Mihai Daraban, CCIR: Trebuie să transformăm Dunărea într-o adevărată „autostradă”
TransportPreședintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a participat, în data de 13 octombrie a.c., la o întâlnire oficială cu Ministrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria,…

A venit toamna și API anunță “ceață financiară” pe un tronson important al Autostrăzii Transilvania
TransportScepticism la Asociația Pro Infrastructură, unde pasionații de infrastructură au publicat imagini cu lotul Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania A3, proiect pe care constructorul român UMB plănuia să îl finalizeze…

Dihonia PSD-premier continuă pe A8: “Moldovenii nu mai acceptă să fie folosiţi drept cobai”
Investiții, Publice, TransportLiderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, îi cere premierului Ilie Bolojan să spună dacă autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş are finanţare şi să precizeze când încep lucrările, afirmând că ”moldovenii nu mai acceptă…

Oamenii de economie ai Moldovei se mobilizează. Manifest complet pentru aderarea la UE în 2028
Europa, Fonduri UE, Piețe
Zeci de economişti, antreprenori şi investitori prezintă Manifestul ”Europa 2028” cu 12 paşi către o economie sănătoasă, cel mai important fiind semnarea Tratatului de aderare a Republicii Moldova la UE în 2028, obiectiv care…

Două tronsoane importante de autostradă trec pe finanțare din fonduri strategice de apărare
TransportGuvernul a propus autorităţilor europene finanţarea din fondurile pentru apărare a tronsoanelor de autostradă Paşcani-Iaşi-Ungheni şi Paşcani-Suceava-Siret, premierul Ilie Bolojan explicând că România nu are capacitatea de a le finanţa,…

Ce autostrăzi și drumuri expres se deschid anul acesta? ANALIZĂ Asociația Pro Infrastructură
TransportAsociația Pro Infrastructură a făcut o analiză la jumătatea anului 2025 privind stadiul proiectelor de autostrăzi și drumuri expres din România.Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură spun că au constatat că estimările…

Coșmarul traversării municipiului Turda devine istorie. Clujul, mai aproape autostradă
TransportDirectorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a verificat, joi, lucrările Drumului Expres Tureni, care face legătura între DN1 și A3 și a anunțat că drumul va fi dat circulației în cursul acestei zile.
"Am făcut o verificare astăzi…

Start proiectării celui mai lung tronson montan din Autostrada A8. Număr impresionant de tuneluri
TransportMinistrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă marţi că a dat startul oficial proiectării celui mai lung lot al Autostrăzii Unirii – A8, tronsonul Ditrău–Grinţieş (lot 2A), care străbate munţii în judeţele Harghita şi Neamţ.
”30…

Cele mai importante conexiuni rutiere ale țării se deschid în primele zile din luna iulie
Transport
Începând de luni, ora 17:00, Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud, cu o lungime de 18 kilometri, va fi deschis traficului rutier. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Constanța până…

A început asfaltarea pe un lot din Autostrada Transilvania. Constructorul îl va termina la timp
TransportCompania Construcții Erbașu a anunțat că, zilele acestea, a început asfaltarea pe unele porțiuni ale tronsonului Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte a Autostrăzii Transilvania. „Ne bucurăm că suntem în grafic și 100% la anul…
