Arhiva tag-ul pentru: destinații exotice

Oficial: Una dintre cele mai căutate destinații turistice exotice nu mai cere viză pentru români
Publice, TurismMinisterul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, marți seara, printr-un comunicat de presă, că salută implementarea, începând cu data de 15 iulie, a deciziei Regatului Thailandei de a include România, alături de alte state, pe lista statelor…

Topul destinaţiilor de vacanţă din luna august a fost dominat de România. Care sunt tendințele toamnei?
TurismTopul destinaţiilor de vacanţă din luna august, vârful sezonului estival, a fost dominat de România, urmată de Grecia, Turcia, Spania şi Bulgaria, potrivit unei agenţii de turism.În România şi Grecia, turiştii români au ales…

Vacanțele se vor scumpi, dar românii continuă să circule în destinații exotice încă la preț bun
TurismVacanțele sunt din ce în ce mai scumpe, așa cum arăta și o analiză AFACERI.news AICI. Întrebarea anului este însă: câți dintre cei care și-au permis anterior să plece în Grecia, Turcia, Spania sau în orice altă parte a lumii…

Paradisul din Bali se redeschide pentru turiștii străini. Totuși, carantina rămâne obligatorie
Asia, Transport, TurismPentru prima dată după doi ani, zborurile internaționale directe către Bali au fost reluate, după ce autoritățile din Indonezia au decis să deschidă paradisul turistic insular pentru călătorii străini din toate țările. Totuși,…

Zborurile pentru vacanța de Revelion au început deja. Cum se desfășoară acestea?
TurismZborurile charter și de linie care îi duc pe români în destinațiile unde își vor petrece vacanța de Revelion se desfășoară conform programării și nu există riscul perturbării calendarului stabilit pentru ultima săptămână din…

Destinațiile exotice, în topul preferințelor românilor în acest an
TurismMai mult de o treime dintre români (35%) aleg destinaţiile exotice pentru petrecerea vacanţei, iar favorita numărul 1 este Africa, potrivit datelor agenţiei de turism DAL Travel, citate de AGERPRES.Topul destinaţiilor exotice africane…

Care sunt cele mai populare destinații exotice printre români, în 2021?
TurismÎn topul destinaţiilor exotice din această vară, printre cele mai cerute sejururi sunt cele spre Seychelles, Madeira şi Kenya, dar şi spre Republica Dominicană, Mexicul şi Tanzania, arată datele Eturia, touroperator specializat pe destinaţii…

În plin val 3, românii s-au săturat de stat acasă. Stațiunile, luate cu asalt de 1 Mai
Servicii, TurismDeși suntem în plin val 3 al pandemiei de coronavirus, mobilitatea românilor este în creștere. Această mobilitate pare că va continua să crească, în contextul în care românii și-au rezervat deja vacanțe și la munte și la mare,…

Vola.ro | Interesul românilor pentru vacanțe exotice a crescut cu până la 400%
TurismLipsa restricțiilor în destinațiile exotice, numărul scăzut de cazuri COVID și măsurile anunțate de aeroporturi, de companiile aeriene și de resorturi au contribuit la creșterea interesului românilor pentru vacanțe exotice. Astfel,…

Românii aleg în continuare vacanțe în destinații exotice. Prețurile au scăzut cu până la 40%
TurismPandemia COVID-19 a favorizat apariția charterelor către destinaţii exotice precum Maldive, Zanzibar sau Republica Dominicană, care, până acum câteva luni, erau doar un vis frumos pentru agenţiile de turism țară, dar şi pentru turiştii…

Care sunt destinațiile preferate de români pentru a-și petrece Revelionul
TurismMaldive, Zanzibar, Dubai, Egipt sau Turcia sunt printre destinaţiile externe în care românii au ales să-şi petreacă vacanţa de Revelion din acest an, potrivit unui comunicat de presă al agenţiei de turism Paralela 45.În pachetele…
