Arhiva tag-ul pentru: drum expres

Oltenii vor avea un drum expres care să-i lege direct de Autostrada A1 Sibiu-Pitești
Construcții, TransportStudiul de Prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, a fost avizat marţi, în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor. Soluţia tehnică propusă constă în realizarea unui…

Veste bună: au început exproprierile pentru un nou drum expres de importanță majoră
Imobiliare, TransportCompania Naţională de Investiţii Rutiere a emis, în data de 1 septembrie, Decizia de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe traseul Drumului Expres Focşani-Brăila, judeţele Vrancea şi Brăila, acesta fiind cel mai…

Drumul expres dintre Galați și Brăila este aproape gata. Când va avea loc marea inaugurare?
Construcții, TransportPotrivit directorului CNAIR, lucrările vor fi reluate imediat ce condițiile meteorologice vor permite. Podul hobanat peste râul Siret are o lungime de 307,75 metri și este una dintre puținele structuri de acest tip construite în România.„Acest…

Lucrările la marile autostrăzi avansează: 250 de kilometri noi, promiși în acest an
Construcții, Transport250 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi dați în circulație până la finalul anului, dau asigurări reprezentanți din Ministerul Transportului. Se termină lucrările pe loturile din autostrada A7 până la Bacău, se…

Cu câți noi kilometri de autostradă și drum expres vom încheia 2026? Vezi ce tronson se deschide
TransportBugetul Ministerului Transporturilor pentru 2026 este unul modest, fiind necesare fonduri suplimentare la rectificarea bugetară din vară pentru acoperirea proiectelor în derulare și a celor noi, a declarat marți ministrul Ciprian Șerban,…

Interes crescut al firmelor pentru a construi Drumul Expres necesar reconstrucției Ucrainei
Construcții, Transport
Directorul general al CNAIR, Cirstian Pistol, a anunțat, marţi, un interes crescut pentru Drumul Expres Suceava – Siret, fiind depuse 8 oferte pentru Lotul 3, după ce, pentru loturile 1 şi 2, s-au depus 12 oferte.
Drumul Expres…

Un nou drum de mare viteză va lega România de Ungaria: s-a semnat contractul pentru ”Someș Expres”
Construcții, Fonduri UE, Publice, TransportCompania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat marți contractul pentru construirea drumului expres Oar -Satu Mare, de 10,83 km, care va asigura o nouă legătură pe cale rutieră rapidă cu frontiera dintre…

Se face cel mai lung tronson de drum de mare viteză, construit printr-un singur contract în România
TransportCiprian Şerban, ministrul Transporturilor, anunţă luni că Drumul Expres Focşani-Brăila are constructor. Acesta va avea 73,5 km şi va fi realizat într-un singur lot – cel mai lung tronson de drum de mare viteză construit printr-un…

Se pregătește un nou drum expres în România! CNIR a trimis spre validare documentația tehnică
TransportCompania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a transmis, spre validare, către ANAP, contractul pentru asigurarea serviciilor de consultanţă pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamţ.
”Compania Naţională de Investiţii…

A fost finalizat Drumul Expres așteptat de toată Oltenia, de mulți ani
Construcții, TransportA fost finalizat Drumul Expres Craiova-Pitești așa că, de acum, se poate circula cu viteză până la Constanța. Drumul cuprinde și ultimii 10 kilometri din noua centură de sud a Bucureștiului, care au fost finalizați luna trecută.
Joi…

Coșmarul traversării municipiului Turda devine istorie. Clujul, mai aproape autostradă
TransportDirectorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a verificat, joi, lucrările Drumului Expres Tureni, care face legătura între DN1 și A3 și a anunțat că drumul va fi dat circulației în cursul acestei zile.
"Am făcut o verificare astăzi…

Vom avea primul tronson de autostradă construit de ucraineni! Contractul a fost semnat
ORIGINAL, TransportRomânia va lansa primul tronson de autostradă care va fi construit în țară de ucraineni. La finele anului trecut, Asocierea AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL (Ucraina) - PRECON TRANSILVANIA SRL (Romania) a fost desemnată câștigătoarea contractului…

“De la București la Bacău, pe autostradă”, anunță min. Transporturilor. Vezi planurile pe 2025
TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susţine că anul acesta se vor da în circulaţie încă 250 de kilometri de autostradă şi drum expres. În total, România va ajunge la aproape 1.500 de kilometri de şosea de mare viteză în…

O șosea de mare viteză, mai puțin cunoscută, dar localizată strategic, va fi gata în acest an
Construcții, TransportUn tronson nou de drum expres va fi gata în următoarele luni, iar odată deschis traficului va decongestiona un oraș din Transilvania și va face mult mai ușor accesul șoferilor spre Cluj-Napoca. Drumul Expres DEx4 A3 – Tureni/DN1…

Moldova vrea autostrăzi. Și va avea tot mai multe! Drum expres scos la licitație între 2 municipii
TransportCompania Naţională de Investiţii Rutiere a lansat vineri licitaţia pentru proiectarea şi execuţia a Drumului Expres Bacău-Piatra Neamţ, de 51 de kilometri, cu o valoare de maximă de peste 6 miliarde lei (fără TVA), a anunţat ministrul…

VIDEO Care este stadiul lucrărilor la adevărata “centură a Turzii”? Veștile sunt tot mai optimiste
TransportLucrările pentru construcția drumului expres care va asigura legătura între A3 și DN1, avansează.Potrivt directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, stadiul…

Câți kilometri de autostradă și drum expres sunt în construcție în România? Veștile sunt bune
Construcții, TransportO veste bună pentru țara noastră, în plin an electoral. România are acum în construcție 1.280 de kilometri de autostradă și drum expres, proiecte începute acum câțiva ani. Sunt mai mulți kilometri decât au fost construiți în…

Drumul expres Focşani – Brăila a primit undă verde
Construcții, TransportUndă verde pentru drumul expres Focşani - Brăila, cel mai lung tronson care va fi construit în cadrul unui singur contract.Şoseaua va asigura legătura între Autostrada Moldovei, Ploieşti-Paşcani A7, podul peste Dunăre de la Brăila…

Drum expres în Transilvania. Indicatorii au fost aprobați. CNAIR nu dă un termen de finalizare
TransportCristian Pistol, şeful CNAIR, că un nou drum de mare viteză va fi construit în Trasilvania, fiind desemnat câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcţiei Drumului Expres Cluj - Dej.
”Un…

Un drum expres de mare viteză din Oltenia este gata să intre în licitare
TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, marţi, trimiterea spre ANAP a documentaţiei pentru licitaţia necesară construirii Lotului 4 al drumului de mare viteză Craiova - Târgu Jiu.
”Construcţia celui de al patrulea Lot…
