Arhiva tag-ul pentru: gaze naturale

Vremea geroasă va umfla prețul facturilor la gaze. Iar iarna nici vorbă să se dea dusă din Europa
Energie, EuropaPrețul gazelor naturale continuă să crească, pe fondul vremii neobișnuit de reci din unele părți ale Europei, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape șase luni, transmite DPA.Pe parcursul săptămânii de tranzacționare,…

Bulgaria intră în joc pe proiectele de explorare din Marea Neagră, alături de OMV şi NewMed
Energie, EuropaBulgaria este pregătită să joace un rol activ în activităţile de explorare a zăcămintelor de gaze şi petrol din Marea Neagră, unindu-şi forţele cu companiile energetice internaţionale OMV şi NewMed, a anunţat ministrul Energiei,…

Două treimi din salariații combinatului Azomureș intră în șomaj tehnic
Industrie, Piața munciiAproximativ două treimi din angajaţii combinatului Azomureş, adică circa 600 de salariaţi, urmează să intre în şomaj tehnic la începutul săptămânii viitoare.Aproximativ două treimi din angajaţii combinatului Azomureş,…

Neptun Deep, înainte de grafic: România ar putea începe extracția gazelor în 2027
EnergieMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că avansul fizic al proiectului Neptun Deep este puţin mai bun decât graficul asumat la început iar estimarea sa este că în prima jumătate a anului 2027 vom începe efectiv extragerea primei…

Plafonarea gazelor dispare în 2026, dar prețul ar putea fi menținut, spune ministrul Energiei
EnergieMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că autorităţile au pregătit mai multe mecanisme pentru a evita creşteri semnificative ale preţului la gaze naturale după eliminarea plafonării, la 31 martie 2026, subliniind că există deja…

Se ia în calcul și un scenariu în care să avem o reducere graduală a plafonării prețului la gaze
EnergieDiscuțiile cu operatorii privind eliminarea plafonării prețului la gaze au început încă din luna septembrie, pentru a avea mai multe scenarii și a nu apărea o scumpire după 31 martie, și în condițiile în care apar evenimente foarte…

Transgaz a avut una dintre cele mai spectaculoase evoluții de la Bursa de Valori București în 2025
EconomieAcțiunile Transgaz (TGN) au avut o creștere de 171% de la începutul anului pe Bursa de Valori București, una dintre cele mai spectaculoase evoluții de la BVB în 2025, într-un context în care indicele BET a avansat cu 44%, iar doar…

Transgaz investește până la 4,7 milioane de euro într-o nouă conductă de gaze în județul Suceava
EnergieCompania Națională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz SA vrea să încheie un contract pentru realizarea conductei de transport a gazelor naturale Rădăuți – Horodnic de Jos – Vicovu de Sus, inclusiv alimentare cu energie electrică,…

Facturile la gaz, mai usturătoare din 2026. În unele cazuri, tarifele cresc chiar și cu 35%
EnergieFacturile la gaz vor deveni mai usturătoare din 2026. Veștile nu sunt deloc liniștitoare, deoarece în unele situații tarifele cresc chiar și cu 35%. Astfel, românii trebuie să se pregătească pentru costuri mai mari.Cât de mult…

Transnistria, din nou în stare de urgență economică. Viitorul regiunii aparține tot Chișinăului
Energie, EuropaRegiunea transnistreană a intrat, din nou, joi, în stare de urgenţă în economie, măsura fiind instituită pentru o perioadă de 30 de zile, din cauza dificultăţilor de a se aproviziona cu gaz natural.Sovietul Suprem, aşa cum se…
Acord istoric Israel-Egipt: 30 de miliarde de euro și un nou gazoduct terestru
Energie, LumeaPremierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri seara că a dat undă verde unui mega-acord de vânzare de gaze naturale Egiptului, estimat la 30 de miliarde de euro, relatează AFP.”Azi (miercuri), am aprobat cel mai mare acord…

Rusia slăbește. Nu a mai câștigat atât de puțini bani din petrol și gaze din perioada pandemiei
Energie, Europa, PiețeVeniturile statului rus din petrol și gaze se vor înjumătăți, probabil, în luna decembrie 2025 comparativ cu luna decembrie 2024, ajungând la 410 miliarde de ruble (5,17 miliarde de dolari), ca urmare a prețurilor mai mici la țiței…

Guvernul prelungește explorarea la Neptun Deep cu doi ani. OMV Petrom renunță la litigii
Energie, PubliceGuvernul a prelungit cu doi ani perioada de explorare a unei sonde în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. A fost adoptată o hotărâre care prevede şi că OMV Petrom renunță la litigiul de la Paris și din instanțele românești.
Durata…

Ministrul Energiei dă asigurări că ”vom trece cu bine această iarnă”. Ce se întâmplă cu prețurile?
Energie, PubliceMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că România are depozitele umplute în proporţie de 98% cu gaze naturale iar în această iarnă, nu o să fie nicio creştere la preţurile gazelor naturale pentru că avem plafonarea până…

Surpriza de la Bursă: valoarea de piață a Transgaz a crescut de 3 ori în ultimul an
EnergieValoarea de piață a companiei care operează sistemul național de transport al gazelor naturale din România, Transgaz (TGN) a crescut de 3 ori în ultimul an, o performanţă rară între companiile mari, potrivit directorului general al…

O altă companie intră în cursa pentru achiziționarea activelor companiei Lukoil din România
Energie, LumeaCompania greacă Hellenic Petroleum intră în cursa pentru achiziționarea a 300 de benzinării și a infrastructurii deținute de compania rusă Lukoil în România, scrie publicația elenă Europost. Achiziționarea activelor companiei rusești…

Ajutor pentru încălzirea locuinței 2025–2026: start la depunerea cererilor
Energie, PublicePersoanele şi familiile vulnerabile pot depune, până în 20 noiembrie inclusiv, cererile pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţei începând cu luna noiembrie 2025, prima lună a sezonului rece, potrivit Legii 226/2021…

Compania Transgaz raportează un profit net consolidat de 4,7 ori mai mare, în primele nouă luni
EnergieTransgaz (TGN) raportează un profit net consolidat de 681,9 milioane lei, în primele nouă luni, de 4,7 ori mai mare față de perioada similară din 2024, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București. Acțiunile Transgaz au performat…

Harta nepăsării subterane: unde au loc cele mai multe incidente în rețeaua de distribuție de gaze?
EnergieZonele cu cele mai frecvente incidente în rețeaua de distribuție a gazelor naturale sunt în localități precum București, Tunari, Corbeanca, Domnești, Sibiu, Cisnădie și Bistrița, conform unei analize realizată pe baza datelor publice…

Bill Gates iese la rampă cu declarații despre energia nucleară și puterea Chinei
Asia, EnergieÎn cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare, China concurează din ce în ce mai mult cu SUA și alte țări pentru poziția dominantă, a declarat miliardarul american Bill Gates, transmite Bloomberg.
'Activitatea…
