Arhiva tag-ul pentru: Gibraltar

Ai ratat eclipsa de ieri? Iată unde să călătorești pentru a vedea „eclipsa secolului” din 2027
Europa, ORIGINAL, TurismAi ratat eclipsa de anul acesta și simți că ai pierdut ceva extraordinar? Nu-ți face griji, căci urmează o alta în 2027 – iar aceasta este descrisă drept „eclipsa secolului”, potrivit Euronews.Programată pentru 2 august 2027,…

Bucurie între vecini și o palmă dată Brexitului: o graniță subiect de tensiuni se desființează!
Europa, PiețeÎncepând de mâine, 15 iulie, granița terestră dintre Gibraltar și Spania dispare după aproape trei secole de controale, în baza tratatului negociat între Uniunea Europeană și Regatul Unit post-Brexit. Documentul, semnat la Bruxelles…

Regatul Unit şi UE au semnat un acord de liberă circulaţie între Gibraltar şi Spania
Comerț, Europa, TransportRegatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) au semnat miercuri un acord privind libera circulaţie de persoane şi bunuri între enclava britanică Gibraltar şi Spania, o problemă ce rămânea în suspensie după Brexit, informează AFP, potrivit…

Prostituate, beții și scandaluri. Fonduri din bugete de călătorii, deturnate de parlamentari
Europa, Legislație, PubliceMai mulți parlamentari și diplomați britanici au folosit fonduri din bugetul pentru călătorii în străinătate pentru a plăti serviciile unor prostituate și petreceri zgomotoase cu mult alcool, relatează Politico.eu.Un fost parlamentar…

Entuziasm la Londra | Britanicii pot vizita 12 destinații fără a se autoizola la întoarcere
Europa, TurismPortugalia, Gibraltar și Israel se numără printre cele 12 țări și teritorii pe care cetățenii englezi le pot vizita din 17 mai fără a se autoizola la întoarcere, a anunțat vineri secretarul britanic pentru Transporturi, marcând…

Primul teritoriu european unde purtarea măștii de protecție nu mai este obligatorie
EuropaÎncepând de duminică, locuitorii din Gibraltar nu mai sunt obligați să poarte măști de protecție sanitară în spațiile publice deschise, la șase luni după ce purtarea măștii a devenit obligatorie, scrie Reuters.Autoritățile…
