Arhiva tag-ul pentru: Iași

Coșuri de gunoi stradale ”smart” la Iași: au GPS şi capacitate de recunoaştere a vandalilor
MediuMihai Chirică, primarul municipiului Iași, a anunţat că au fost achiziționate 30 dintre cele mai moderne coşuri de gunoi stradale din lume, acestea având GPS şi capacitate de recunoaştere a vandalilor.Primarul Mihai Chirica a declarat,…

Wizz Air a lansat patru noi rute de pe aeroportul din Iași, începând cu 1 august
TransportWizz Air a efectuat sâmbătă primul zbor de la Barcelona la Iaşi, iar începând cu 2 şi 3 august, vor fi operate alte trei noi curse între Iaşi şi Bari, Torino şi Verona, compania ajungând astfel la 20 de rute din capitala Moldovei…

Comisia Europeană a aprobat finanțarea Spitalului Regional Craiova
Fonduri UE, SănătateSpitalul Regional Craiova este cel de-al treilea spital regional pentru care Comisia Europeană a aprobat finanțarea, după spitalele regionale de la Iași și Cluj, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării.Valoarea…

Continental a finalizat extinderea centrului de cercetare-dezvoltare din Iași
Transport
Bugetul alocat construcției se ridică la 27 de milioane de euro
Imobilul are 8 niveluri și a fost proiectat pentru o capacitate de până la 1.700 de locuri
Specialiștii din Iași lucrează la megatrendurile industriei, precum…

#InvestimÎnRomânia: Producătorul de bere artizanală Capra Noastră dezvoltă prezența în online
ComerțProducătorul local de bere artizanală Capra Noastră a făcut un bilanț al lunilor în care businessul a fost afectat de pandemie și, pe lângă ritmul redus de producție și vânzare, susține că a suspendat și planurile de extindere…

Family Market, un nou concept de magazin alimentar, pliat pe așteptările și necesitățile zonei
ComerțCompania Iulius, proprietarul Iulius Mall, extinde businessul și în zona retailului alimentar și anunță un nou concept de magazin. Potrivit companiei, magazinele care vor face parte din rețeaua Family Market vor avea „o puternică amprentă…

Palas Campus Iași, o mega investiție marca Iulius, de 120 de milioane de euro
InvestițiiCompania Iulius a deschis oficial șantierul de extindere a ansamblului Palas în zona Sf. Andrei. Oficialii companiei au inaugurat ieri lucrările la una dintre componentele proiectului - campusul Palas, o investiție de 120 milioane euro.La…

Un sondaj de opinie a dat roade. Moldovenii ajung pe litoral în mai puţin de o oră
Transport, TurismCompania TAROM va introduce începând cu 24 iulie zboruri directe Iaşi-Constanţa, astfel că ieşenii vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o oră, relatează news.ro. Decizia operatorului aerian a fost luată în urma unui sondaj…

Autostrada Unirii a primit undă verde de la Guvern. OUG pentru autostrada Iași – Târgu Mureș
TransportGuvernul României, a adoptat, joi, în cadrul ședinței de guvern, o ordonanţă de urgenţă ce vizează Autostrada Unirii, autostrada Iaşi - Târgu Mureş, care permite realizarea documentaţiei tehnice pentru acest obiectiv de investiţii,…

Iași: Tramvaie electrice și transport public eficient energetic, prin fonduri europene
TransportAstăzi a fost semnat contractul de finanțare, prin Programul Operațional Regional, pentru proiectul “Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iaşi – Dancu”, a precizat Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației…

Cel mai mare investitor privat din Iași trece la concedieri colective
Piața munciiDelphi Technologies Iași trece printr-o perioadă de schimbări majore în plină pandemie COVID-19. Cel mai mare angajator privat la nivelul județului Iași a anunțat că va face concedieri colective. În fabrica din Miroslava lucrează…

Vreme capricioasă, producție dezastruoasă la mierea de albine
AgriculturăApicultorii se plâng că anul acesta vor avea o producție semnificativ redusă față de cea de anul trecut. Temperaturile scăzute și ploile torențiale din ultima perioadă au distrus florile de salcâm, ceea ce va duce la o scădere a…

Graurii, coronavirusul, furtul și zilierii, problemele producătorilor de cireșe
Agricultură, EconomiePiețele României sunt pline cu cireșele de mai din livezile producătorilor. Însă producătorii de cireșe spun că anul acesta, deși au o producție bună, au probleme la comercializarea cireșelor din cauza coronavirusului. Aceștia…

Transgaz: Gazoductul Ungheni-Chișinău va fi finalizat până la 1 august 2020
Economie, EnergieMagistrala de gaze Ungheni-Chișinău va fi finalizată până la 1 august 2020, potrivit anunțului făcut de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, în cadrul unei întrevederi avute cu ministrul Economiei și Infrastructurii din Republica…

Parcul Palas și o parte din chiriașii Iulius Mall Iași s-au redeschis
ComerțÎncepând de ieri, parcul Palas și Iulius Mall Iași își întâmpină din nou vizitatorii, într-un peisaj natural și reconfortant. Probabil cel mai râvnit moment pentru mulți este o plimbare în parc sau o pauză de relaxare pe iarbă.…

Noi ultimatumuri: Comisia Europeană somează România să-și protejeze cetățenii
Economie, MediuComisia solicită României să respecte cerințele Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa și să măsoare, să informeze publicul și să raporteze în mod fiabil cu privire la gravitatea…

Bucureștiul și alte centre universitare pot atrage business nou pe piața office, deși Covid-19 a făcut companiile să recurgă la munca de acasă
Construcții, Imobiliare, Investiții, Piața munciiBucureştiul și marile centre universitare din ţară, precum Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov sau Craiova, sunt bine poziționate pentru a atrage business nou în zona serviciilor, în ciuda pandemiei Covid-19 care a frânat activitatea…
