Arhiva tag-ul pentru: indice bursier

Economia în formă de K. Sau cum bogații devin tot mai bogați, iar săracii… tot mai săraci
America, Piețe
Economia Statelor Unite este împărțită de mult timp în două, potrivit CNN. În 1989, gospodăriile aflate în primii 10% după venituri dețineau 32% din averea totală a Americii, potrivit datelor Rezervei Federale. Până în…

Cum reacționează investitorii la victoria zdrobitoare a lui Péter Magyar în alegerile parlamentare
Europa, PiețePrincipalul indice bursier al Ungariei (BUX) a înregistrat luni o creștere semnificativă, investitorii salutând perspectiva unor reforme de anvergură în urma victoriei decisive a lui Péter Magyar în alegerile parlamentare din țară,…

Cum a reușit cea mai bogată femeie din Indonezia și își piardă jumătate din avere în trei zile?
Asia, PiețeCea mai bogată femeie din Indonezia a văzut cum jumătate din averea ei, 3,6 miliarde de dolari, s-a evaporat la Bursa de Valori din Jakarta în doar trei zile. La mijlocul lunii martie, Marina Budiman, co-fondatoare și președinte al companiei…

Profitul net și veniturile operaționale ale Grupului BVB au crescut cu câte 10% în S1 2020
PiețeGrupul BVB, operatorul pieței de capital din România, a înregistrat în primul semestru al anului un profit net de 4,24 milioane lei, cu 10% mai mare faţă de prima parte din 2019, în timp ce veniturile operaţionale consolidate au urcat…
