Arhiva tag-ul pentru: indice

Ce s-a întâmplat cu Bursa de la București după ce Nicușor Dan a desemnat un premier?
PiețeBursa de Valori București a închis ședința de joi în creștere, iar majoritatea indicilor erau „pe verde”, după ce președintele Nicușor Dan a desemnat un premier, la cinci luni de la demararea crizei politice. Creșterea de joi vine…

Bursă | Indicele ROTX coboară iar cu 3%, tras în jos de reevaluarea așteptărilor privind dobânzile
ORIGINAL, PiețeBursa de Valori București a intrat miercuri, 16 septembrie, într-o nouă ședință de corecție, cu toți indicii principali în teritoriu negativ. ROTX, indicele calculat împreună cu bursa de la Viena, a scăzut cu peste 3% în cursul…

Incertitudinile privind evoluţia economiei Statelor Unite lovesc în lanţ pieţele globale
Lumea, PiețeBursa japoneză a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 3,22%, pe fondul incertitudinilor privind evoluţia economiei SUA şi a declinului acţiunilor companiilor tehnologice, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la…

Indicele ROBOR la trei luni a coborât la sub 6% pe an
Banking, PubliceIndicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 5,81% pe an.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor…

Indicele Confidex, care măsoară încrederea managerilor români în economie, la cel mai înalt nivel din 2020
Piața muncii, PubliceValoarea indicelui Confidex, care determină nivelul de încredere al managerilor români în economie, a atins cea mai mare valoare măsurată în ultimii patru ani.
Valoarea indicelui Confidex, care determină nivelul de încredere a managerilor…

Indicele ROBOR a atins vineri o cifră rotundă și se apropie de nivelul din iulie
BankingIndicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri la 7% pe an, de la 7,02% pe an, în şedinţa precedentă, un nivel mai scăzut fiind întregistrat pe…

Date INS: Cât s-a redus populația României în ultimul an?
Publice, Resurse UmanePopulaţia după domiciliu la 1 iulie 2022 a ajuns la 21,943 milioane de persoane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, 28 octombrie.Față de 1 iulie 2021, populația României s-a redus cu circa…

Nicio zi fără creșterea ROBOR. “Indicele ratelor bancare” îi exasperează pe români
BankingIndicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 8,11% pe an, de la 8,05% pe an în şedinţa precedentă, un nivel mai mare fiind înregistrat pe 1 februarie…

În mai, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 14,5%. Scumpiri și de 86%
PubliceRata anuală a inflaţiei a urcat la 14,5% în luna mai 2022, de la 13,76% în aprilie, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Preţurile de consum în luna mai 2022 comparativ cu luna aprilie 2022 au…

Indicele ROBOR crește și nu se mai oprește. Mai e puțin doar până la un nou prag psihologic
BankingIndicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 5,79% pe an, de la 5,71% pe an în şedinţa precedentă, conform informaţiilor publicate de Banca…

ROBOR crește și nu se mai oprește. Creditele românilor devin tot mai scumpe
Banking, PubliceIndicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 4,99% pe an, de la 4,39% pe an vineri (plus 2,3%), conform informaţiilor publicate de Banca Naţională…

Indicele ROBOR la 3 luni se menține la o valoare scăzută
Banking, PubliceIndicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menţinut marţi la nivelul de 2%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).Indicele ROBOR la 6 luni…
