Arhiva tag-ul pentru: maxime istorice

Europa ezită, Asia crește susținută de Nikkei, Wall Street oscilează aproape de maxime istorice
ORIGINAL, PiețeSesiunea bursieră din 10 august s-a desfășurat sub semnul incertitudinii legate de inflație și geopolitică, combinată cu reacția piețelor la datele privind piața muncii din SUA.
În timp ce bursele asiatice au consemnat evoluții…

Burse pe verde: Wall Street la maxime istorice, Asia urmează trendul, Bucureștiul rămâne pe minus
ORIGINAL, PiețePiețele bursiere internaționale au continuat marți seara și miercuri dimineață seria de creșteri, pe fondul optimismului legat de o posibilă redeschidere a traficului prin Strâmtoarea Ormuz și al unui sezon de raportări financiare…

Bursele europene, noi maxime istorice, pe fondul optimismului cu privire la un pact comercial UE-SUA
America, Comerț, EuropaBursele europene au atins joi noi maxime istorice, piețele fiind optimiste cu privire la negocierile referitoare la tarifele vamale pe care SUA le impun partenerilor comerciali, transmite AFP, citată de AGERPRES.În jurul orei 07:30 GMT,…

Anul 2022 va fi fierbinte. Poate chiar cel mai fierbinte din istoria recentă
MediuÎn 2022, lumea va avea probabil unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați vreodată, ceea ce va sublinia preocupările legate de necesitatea de a combate schimbările climatice. Se anticipează că temperatura medie globală va…
