Arhiva tag-ul pentru: Mircea Miclea

Încă un pas înainte pentru abrogarea examenului de admitere la liceu. Ce va urma?
Educație
Comisia pentru învățământ din Senat a avizat în unanimitate abrogarea examenului suplimentar de admitere la liceu, iar proiectul urmează să fie dezbătut și votat în plen.
Toți senatorii prezenți la ședința Comisiei pentru învățământ…

Fost ministru al Educației: Doar 9% dintre profesori au sub 30 de ani
Educație, Piața munciiMircea Miclea, fostul ministru al Educației din guvernul Tăriceanu, a transmis un avertisment dur cu privire la viitorul sistemului de educație din România, potrivit News.ro. Acesta susține că una dintre cele mai mari probleme ale sistemului…

Școala românească, în fața unei crize severe de personal; Mircea Miclea sugerează posibile soluții
EducațieDatele oficiale arată că peste 50% dintre învățătorii din țara noastră aveau peste 50 de ani în 2020, iar în rândul întregului corp profesoral ponderea era de 28%. Ca atare, în următorii 10-15 ani, zeci de mii de cadre didactice…

A început a 22-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Transilvania
Cultură, Eveniment, MediaFestivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns la cea de-a 22-a ediție, a debutat vineri seara în Piața Unirii, cu film și oameni de film, mesaje despre educație și sănătate și peste 3000 de spectatori.TIFF va avea în acest…
