Arhiva tag-ul pentru: politica monetară

Lagarde afirmă că BCE ar putea să îşi îmbunătăţească previziunile de creştere pentru zona euro
EuropaEconomia zonei euro se dovedeşte rezistentă la tensiunile comerciale, iar blocul comunitar înregistrează o creştere apropiată de potenţialul său, astfel că Banca Centrală Europeană ar putea să îşi îmbunătăţească, din nou,…

Cotaţia argintului crește, după ce a depăşit pentru prima dată pragul de 60 de dolari pe uncie
PiețeCotaţia argintului şi-a continuat miercuri aprecierea, după ce marţi a depăşit pentru prima dată pragul de 60 de dolari pe uncie, pe fondul restricţiilor cu privire la ofertă precum şi al pariurilor privind o nouă relaxare a politicii…

Rușii încep să simtă impactul economic real din cauza războiului lui Putin contra Ucrainei
LumeaRușii se confruntă cu un impact economic din ce în ce mai mare care se resimte zilnic, pe măsură ce războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei intră în a patra iarnă, potrivit Bloomberg.Zeci de regiuni din centrul și sudul…

BNR, previziuni pentru 1 an: inflația dă greu înapoi, iar perspectiva e rezervată
Banking, Comerț, PubliceRata anuală a inflaţiei ar urma să ajungă la 9,6% în decembrie 2025, comparativ cu nivelul de 8,8% anticipat, iar în a doua parte a orizontului proiecţiei să se reducă până la 3,7% în decembrie 2026 şi la 2,9% în septembrie 2027,…

Guvernatorul BNR nu vede şanse ca euro să scadă sub 5 lei. Dobânda-cheie rămâne 6,5%
Banking, PubliceCursul de schimb euro/leu nu are cum să mai coboare sub 5 lei, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, el menţionând că în ultima perioadă banca centrală nu a mai intervenit în piaţă.„Poate…

Mircea Coșea: „România se află pe marginea unei recesiuni controlate. BNR ține economia în viață
Banking, PubliceProfesorul Mircea Coșea avertizează că economia României se află „pe marginea unei recesiuni controlate”, menținută artificial în echilibru de politica monetară a Băncii Naționale. Invitat la emisiunea „Totul despre bani”…

Rata inflației din Statele Unite a ajuns la 3,0% în septembrie, mai mică decât se aștepta
America, ComerțRata inflaţiei din Statele Unite a încetinit la 3% în septembrie, fiind mai mică decât estimau economiştii, potrivit datelor publicate vineri de Biroul de Statistică al Muncii (BLS), relatează CNBC. Raportul, primul publicat de la declanşarea…

Obligaţiunile guvernamentale înregistrează o creștere puternică la nivel global. Care este cauza?
America, Asia, Europa, PiețePieţele obligaţiunilor au înregistrat marţi o creştere puternică la nivel mondial, în timp ce tensiunile comerciale dintre Statele Unite şi China au declanşat o nouă fugă a investitorilor către active considerate sigure, precum aurul,…

Preşedintele Fed: Economia Statelor Unite dă semne de consolidare, dar piaţa muncii rămâne slabă
America, Piața muncii, PublicePreşedintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, a declarat marţi că economia americană pare să urmeze o traiectorie mai solidă decât se anticipa, deşi piaţa muncii continuă să fie marcată de o activitate redusă atât în angajări,…

Semnal de la BNR: creștere economică aproape zero, inflația rămâne ridicată
Banking, PubliceBNR atrage atenția că “cele mai recente date indică o cvasi-stagnare a activității economice” a României, în a doua jumătate a anului. Arată că dacă guvernul implementează corect măsurile din planul fiscal, inflația ar trebui…

Aurul atinge un nivel record după ce SUA a început o închidere ordonată a activităţilor Guvernului
America, PiețeCotaţia aurului a atins miercuri un nou nivel record, după ce în Statele Unite a început o închidere ordonată a activităţilor Guvernului (shutdown), ceea ce va provoca inclusiv amânarea publicării unor rapoarte economice esenţiale,…

Economia SUA accelerează: PIB-ul depășește așteptările, dolarul se apreciază puternic
America, PiețeProdusul intern brut al Statelor Unite a avansat cu 3,8% în trimestrul al doilea, peste estimările iniţiale de 3,3%, potrivit datelor revizuite publicate joi de Departamentul Comerţului care au dus la aprecierea dolarului faţă de principalele…

Tarife mari, efecte mici – deocamdată. AI și Fed salvează economia americană
America, Lumea, PubliceImpactul final al tarifelor impuse de SUA, la nivelul economiei globale, încă nu se resimte. Investițiile în inteligența artificială și reducerea dobânzii de referință susțin, deocamdată, activitatea economiei americane.În cel…

Rezerva Federală a SUA a redus dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual
America, BankingRezerva Federală (Fed) a redus miercuri dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual şi a indicat că va continua să relaxeze treptat condiţiile de creditare în restul anului, pe fondul îngrijorărilor privind încetinirea…

FMI afirmă că economia SUA prezintă dificultăți; tarifele prezintă unele riscuri pentru inflație
America, PubliceEconomia Statelor Unite începe să arate primele tensiuni după ani de rezistenţă, cu o cerere internă în moderare şi o încetinire a creşterii locurilor de muncă, a declarat joi Fondul Monetar Internaţional, citat de Reuters.Purtătoarea…

BCE nu modifică dobânda de referință: economia Zonei Euro dă semne de stabilitate
Banking, Europa, PubliceBCE a decis să mențină dobânda de referință în Zona Euro, la 2%, în prima ședință de politică monetară după ce UE și SUA au anunțat încheierea unui acord comercial.În linie cu așteptările analiștilor, Banca Centrală…

Din cauza măsurilor dure ale lui Trump, exporturile Chinei către SUA s-au prăbuşit în august
America, Asia, ComerțExporturile Chinei către Statele Unite au scăzut cu 33% în august, în timp ce creşterea totală a exporturilor a încetinit la cel mai redus ritm din ultimele şase luni, pe fondul măsurilor dure ale preşedintelui Donald Trump împotriva…

Aurul atinge un nou record, impulsionat de slăbiciunea dolarului și de așteptările privind dobânzile
Lumea, PiețeBursele asiatice au urcat ușor marți, dolarul s-a menținut aproape de minimele ultimelor cinci săptămâni, iar aurul a atins un nou record istoric, pe fondul așteptărilor privind datele economice-cheie din această săptămână, inclusiv…

Lagarde avertizează: Tentativa lui Trump de a controla Fed ar pune economia globală în pericol
America, Banking, LumeaPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE) Christine Lagarde avertizează că o preluare a controlului politicii monetare americane de către Donald Trump reprezintă ”un pericol foarte serios” la adresa economiei americane şi mondiale,…

Economia Statelor Unite a crescut peste estimările iniţiale în trimestrul al doilea
America, PubliceEconomia americană a crescut mai rapid decât estimările iniţiale în trimestrul al doilea, impulsionată de investiţiile companiilor în proprietate intelectuală, inclusiv inteligenţă artificială, dar perspectivele rămân afectate…
