Arhiva tag-ul pentru: producător de energie

Camera De Comanda1

Cealaltă față a crizei energiei: Nuclearelectrica și-a triplat profitul în primele 9 luni ale anului

Societatea Naţională Nuclearelectrica a înregistrat la 30 septembrie 2022 un profit net de peste 1,939 miliarde lei, în creştere cu 202,7% faţă de primele nouă luni din 2021, potrivit rezultatelor financiare transmise vineri Bursei de…
cape ortegal, galicia, windmills

Spaniolii de la Iberdrola vor să vândă proiectele eoliene onshore din România și Ungaria

Grupul energetic spaniol Iberdrola este interesat să îşi vândă parcurile eoliene onshore din România şi Ungaria, în cadrul unei strategii care vizează strângerea de numerar pentru a finanţa proiecte de energie regenerabile mai profitabile,…
photovoltaic, solar cells, electricity

OMV Petrom şi CE Oltenia investesc peste 400 mil. € în producţia de energie fotovoltaică

OMV Petrom va construi, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de aproximativ 450 MW, investiţiile necesare depăşind 400 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei…
Termocentrala Mintia

Termocentrala Mintia, cumpărată de Mass Global Energy Rom. Care este valoarea tranzacției?

Centrala termoelectrică Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane de euro de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţiei publice, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, administratorul…
bbq, barbecue, coals

Europa s-ar putea întoarce la cărbune, pe măsură ce Rusia va reduce fluxurile de gaze

,
Cei mai mari cumpărători de gaze din Rusia s-au grăbit luni să găsească surse alternative de combustibil şi ar putea arde mai mult cărbune pentru a face faţă fluxurilor reduse de gaz din Rusia, care ameninţă să provoace o criză…
Hidroelectrica România Copyright Www.afaceri.news

Cel mai mare producător de energie verde din țară se listează la Bursa de Valori București

,
Acţionarii Hidroelectrica au aprobat, joi, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare, declanşarea admiterii la tranzacţionare a 19,94% din acţiunile companiei pe Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă al companiei.Listarea…
industry, power plant, nuclear power plant

Eurostat: România, printre cei mai mici producători de energie nucleară din Uniunea Europeană

,
În anul 2019, în 13 state membre ale Uniunii Europene funcţionau un număr total de 106 reactoare nucleare, care în acel an au produs 765.337 GWh de energie electrică, adică aproximativ 26% din producţia totală de energie electrică…