Arhiva tag-ul pentru: Profesori

Când vor fi gata indicatorii de performanță pe baza cărora profesorii vor primi bonusuri?
EducațieIndicatorii pentru creșterea veniturilor cadrelor didactice performante vor fi gata la sfârșitul lunii mai, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul conferinței de presă de vineri, potrivit Edupedu.Noul…

De anul școlar viitor, profesorii beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară
Educație, Piața munciiDe anul școlar viitor, profesorii beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.…

MIPE: A început încărcarea cardurilor cu sumele aferente primelor de carieră didactică
Educație, Fonduri UEMinisterul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a demarat procesul de încărcare a cardurilor pentru primele de carieră destinate personalului didactic și nedidactic activ în anul universitar 2023-2024. Încărcarea sumelor începe…

Limba română se va învăța la Cambridge; Ministerul Educației anunță concurs pentru profesori
EducațieLimba română va fi, începând cu acest an universitar, parte din oferta educaţională a Universităţii Cambridge din Marea Britanie, potrivit unui comunicat al Ministerul Educaţiei, citat de Agerpres.Potrivit sursei citate, Institutul…

Lider sindical: Bursele sunt cea mai mare problemă pt. cadrele didactice, la început de an școlar
EducațieMarius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că bursele sunt cea mai mare problemă pentru cadrele didactice, la început de an școlar, potrivit Edupedu.Amintim…

SURSE Cu cine ia ore de economie premierul-învățăcel Marcel Ciolacu?
Educație, PublicePremierul Marcel Ciolacu spune că încearcă să se pregătească cât mai bine pentru funcția de prim-ministru, dar și pentru o ipotetică funcție de președinte al României. Pe principiul "Omul cât trăiește învață", continuarea…

Dezastru în rândul elevilor: Peste jumătate vor să emigreze, trei sferturi sunt certați la școală
Educație, Piața munciiCopiii nu se simt bine în școlile românești. Peste jumătate dintre elevii României vor să se stabilească în străinătate în căutarea unor oportunități educaționale mai bune, a unor condiții de viață mai bune, dar și pentru…

Guvernul pregătește deduceri de impozit pentru cei care plătesc meditații
EducațiePărinţii ar putea primi deduceri fiscale pentru banii plătiţi pentru meditațiile copiilor. Astfel, guvernul speră că în acest mod tot mai mulţi profesori vor fiscaliza meditaţiile, iar statul va câştiga bani din taxare.
Ca să îi…

Școala românească, în fața unei crize severe de personal; Mircea Miclea sugerează posibile soluții
EducațieDatele oficiale arată că peste 50% dintre învățătorii din țara noastră aveau peste 50 de ani în 2020, iar în rândul întregului corp profesoral ponderea era de 28%. Ca atare, în următorii 10-15 ani, zeci de mii de cadre didactice…

Dezastru la simularea Evaluării Naționale. Cifrele de la Matematică sunt cutremurătoare
EducațieCifre dezastruoase la simularea examenului de matematică de pentru Evaluarea Națională. Mai puţin de jumătate dintre elevii care au susţinut simularea examenelor de Evaluare Naţională au obţinut note peste 5 la matematică. La Limba…

Veste bună: rămân modulele școlare! Când vor avea elevii vacanțe în anul școlar 2024-2025?
Educație, Legislație, PubliceMinisterul Educaţiei a publicat joi, spre consultare publică, proiectul de calendar al anului şcolar 2024 - 2025. Vestea menținerii modulelor școlare în locul semestrelor va fi cu siguranță bine primită de elevi, profesori, dar și…

Deficit de aproximativ 4,8 milioane de muncitori în Rusia, iar criza va persista
Lumea, Piața munciiRusia avea un deficit de aproximativ 4,8 milioane de muncitori în 2023, iar problema va rămâne acută și în 2024, a relatat duminică ziarul Izvestia, citând experți și cercetări ai Institutului de Economie de la Academia de Științe…

Profesorii, duși cu zăhărelul. Creșterea salarială se face cioburi și se amână
Piața muncii, PublicePremierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni seară, că sindicaliştii din Educaţie, cu care a avut o întâlnire, au înţeles care este marja în care trebuie să se încadreze cu majorările salariale în anul 2024, iar propunerea este 13%…

Profesorii, cu ochii în soare. Ministrul Deca ridică din umeri în privința noii legi a salarizării
Educație, Legislație, Piața muncii, PubliceMinistrul Educației, Ligia Deca, a invocat posibilitatea de a nu fi gata până la 1 ianuarie legea salarizării, actul normativ în baza căruia profesorii ar fi trebuit să primească majorările salariale de la începutul anului 2024,…

Surse: “România Educată” nu ar mai avea bani să-și plătească profesorii. Majorarea obținută în grevă, în aer
Educație, PubliceMinisterul Educației ar fi rămas fără bani pentru plata salariilor profesorilor și angajaților din școli și universități. Rectificarea bugetară ar putea avea loc, “cel mai probabil”, în luna noiembrie, conform unui anunț…

Jumătate dintre profesori, sceptici în privinţa creşterilor salariale (sondaj World Vision România)
Educație, Legislație, Piața munciiAproape o treime (29%) dintre profesori descriu situaţia lor financiară ca fiind „modestă” sau „precară”, în timp ce doar 32% o consideră „bună” sau „foarte bună”, arată un sondaj realizat de World Vision România la…

Profesorii, înapoi în grevă? Legea salarizării promisă de Iohannis nu e gata nici acum
Educație, LegislațieDeputata USR Diana Buzoianu i-a criticat pe membrii Executivului, duminică, pe B1 TV, și a reclamat că legea salarizării nu este gata nici acum, cu toate că fusese promisă în contextul negocierilor pentru oprirea grevei din învățământ,…

Cu cuțitele între dinți | Guvernul Orbán îi pune cu botul pe labe, profesorii amenință cu demisia în masă
Educație, EuropaParlamentul de la Budapesta a adoptat marţi o controversată reformă a educaţiei, la propunerea guvernului condus de Viktor Orbán, profesorii denunţând o "răzbunare" a Executivului maghiar, după luni de proteste intense ale cadrelor…

Gata, România e subit educată! Deși criticate la unison de părinți, profesori și OECD, legile educației au fost promulgate
Educație, LegislațieDeși sunt criticate de societatea civilă, de profesori, de elevi, dar și de organisme internaționale precum OECD, Legile educației sunt promulgate marți cu mare fast de către președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în cadrul…

Drulă (USR): “Economia frânează, inflația este foarte mare, iar gaura din buget este enormă”
PubliceDeputatul Cătălin Drulă, liderul USR, i-a acuzat pe cei de la PSD și PNL că distrug economia, luni, la B1 TV și a reclamat că economia frânează, inflația este foarte mare, iar gaura din buget este enormă.Întrebat despre lista…
