Arhiva tag-ul pentru: reactoare nucleare

Colac peste pupăză: bulgarii opresc parțial centrala de la Kozlodui. Ce înseamnă pentru România?
EnergieOprirea pentru aproape două luni a unității 6 de la centrala nucleară Kozlodui, de pe malul bulgăresc al Dunării, poate pune presiune pe sistemul energetic din regiune și, implicit, pe România. Reactorul de aproximativ 1.000 MW intră…

Turcia intră în era energiei nucleare. Primul reactor de la Akkuyu, aproape de pornire
Energie, LumeaReactorul primei centrale nucleare din Turcia este supus unor teste intensive și va fi în curând operațional, a anunțat ministrul Energiei, Alparslan Bayraktar, citat de agenția turcă de presă Anadolu, transmite DPA, citată de AGERPRES.Bayraktar…

Ce urmează pe Dunăre, după operațiunea reușită cu barjele scufundate? ”Pericolul nu a trecut!”
Energie, Mediu, PubliceCei 8 cm ''câștigați'' înseamnă că am reușit să redirecționăm spre Cernavodă aproximativ 50 de metri cubi de apă pe secundă, însă pericolul nu a trecut, întrucât în orice moment barjele pot fi dislocate din poziția actuală…

Misiune îndeplinită: barjele scufundate au câștigat câteva zile de funcționare în plus la Cernavodă
Energie, Mediu, PubliceNivelul Dunării în zona Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a crescut, duminică dimineață, cu aproximativ patru centimetri, potrivit lui Romeo Urjan, directorul Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, citat de Antena3.ro. Directorul…

Cât timp am câștigat prin operațiunea reușită de pe Dunăre? Detalii de la șeful CNE Cernavodă
Energie, Mediu, PubliceDirectorul Centralei nucleare de la Cernavodă, Romeo Urjan, afirmă că prin operaţiunea de luni a militarilor care au detonat stânca Pârjoaia cu scopul creşterii debitului şi nivelului Dunării, reactorul 2 al centralei va funcţiona…

Ședință de urgență la Guvern cu marii consumatori de energie. Ce soluții se vor discuta?
Energie, Mediu, PubliceGuvernul a inițiat un dialog de urgență cu marii consumatori industriali de energie pentru reducerea voluntară a consumului în orele de vârf, pe fondul măsurilor preventive luate în contextul presiunilor din sectorul energetic. Întâlnirea…

Probleme și în vecini: un reactor al singurei centrale atomice din Ungaria, oprit de urgență
Energie, Europa, MediuUnul dintre cele patru reactoare ale centralei nuclearo-electrice de la Paks, din Ungaria, a fost oprit de urgență, după ce debitul extrem de redus al Dunării și temperaturile neobișnuit de ridicate ale apei au afectat condițiile necesare…

Nuclearelectrica revine: Unitatea 2 de la Cernavodă nu va mai fi oprită, va rămâne conectată la SNE
Energie, Mediu, PubliceUnitatea 2 a Centralei Nuclearo-Electrice (CNE) de la Cernavodă va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național (SEN), întrucât parametrii de operare permit continuarea operării în condiții de siguranță, a anunțat compania printr-un…

Canicula ne prinde în cel mai vulnerabil moment pe piața energiei. AEI explică de unde ne aprovizionăm
Energie, PubliceOprirea ambelor unități de la Cernavodă, din cauza nivelului scăzut al Dunării, scoate din sistem aproximativ 1.400 MW capacități de producție continuă și predictibilă.România poate evita întreruperile de alimentare, însă…

Noi probleme create de debitul mic al Dunării: CNE Cernavodă se oprește de tot, inclusiv Unitatea 2
Energie, Mediu, PubliceUnitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită, din cauza condiţiilor hidrologice de pe Dunăre, dar oficialii Ministerului Energiei precizează că alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici şi a operatorilor economici nu va fi…

Debitul scăzut al Dunării oprește centrala de la Cernavodă – premieră în ultimii 23 de ani
Energie, MediuReactorul 1 al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost oprit marți dimineaţă, începând cu ora 11:00, din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării. Măsura a fost luată preventiv pentru a nu afecta pompele de răcire, întrucât…

Japonia trece peste trauma Fukushima și dorește să construiască 14 reactoare nucleare noi
Asia, EnergieJaponia analizează înlocuirea a până la 14 reactoare nucleare vechi cu unele noi până în 2050, a relatat vineri presa locală, în contextul în care autoritățile de la Tokyo se orientează din ce în ce mai mult către energia nucleară,…

După Fukushima, Japonia pregătește repornirea celei mai mari centrale nucleare din lume
Asia, EnergieJaponia a făcut luni ultimul pas pentru a permite repornirea celei mai mari centrale nucleare din lume, după ce regiunea Niigata a votat pentru reluarea operațiunilor, un moment de cotitură în revenirea țării la energia nucleară, la…

Mizăm din nou pe energia atomică. Ministru: “Reactoare nucleare de ultimă generaţie, în România!”
Investiții”Reactoare nucleare de ultimă generaţie, în România! Energie constantă şi sigură, 24/7. La Doiceşti suntem în ultima etapă de studii de design şi fezabilitate pentru proiectul SMR (Small Modular Reactors), reactoare nucleare modulare…

O nouă alianță nucleară: Rusia și China își dau mâna pentru a întrece SUA la energie nucleară
Energie, LumeaRusia va ajuta China să detroneze SUA din poziția de cel mai mare producător mondial de energie nucleară, a declarat miercuri Andrei Lihacev, directorul grupului de stat Rosatom, într-un interviu pentru postul public de televiziune, după…

Google plănuiește să construiască reactoare nucleare de mici dimensiuni în SUA
America, Energie, IT&CGigantul american Google a contractat un startup pentru a construi mai multe reactoare nucleare de mici dimensiuni în Statele Unite.Kairos Power, un startup din California, va construi şase reactoare nucleare modulare pentru Google, care…

Planurile energetice ale Europei, bazate pe energie nucleară, împiedicate de criza forței de muncă
EconomiePlanul agresiv al Europei de a-şi extinde industria nucleară pentru tranziţia energetică este afectat de lipsa unor componente fundamentale - angajaţii calificaţi, potrivit unei analize a publicației Bloomberg, citată de Agerpres.Producătorii…

Nevoia de finanțare a sectorului energiei nucleare – 5.000 de mld. $, mult peste disponibilitatea băncilor
Energie, LumeaReprezentanţii industriei de producere a energiei nucleare s-au reunit la Bruxelles, pe fondul unui val de sprijin al opiniei publice pentru centralele atomice, însă s-au lovit de reacţia timidă a bancherilor, care au venit cu nota de plată…

Prima țară din Europa de Vest care va produce combustibil pentru noile centrale nucleare
Energie, EuropaGuvernul britanic a anunţat duminică lansarea unui program de producere a combustibilului pentru următoarea generaţie de reactoare nucleare, cu o investiţie de 300 de milioane de lire sterline (348 de milioane de euro), notează AFP.
Regatul…

Șeful ANRE: Până la sfârșitul anului, prosumatorii vor asigura peste 20% din necesarul României
EnergieÎn luna octombrie a acestui an, numărul prosumatorilor a ajuns la 101.605 de unități, cu o putere instalată de 1.298 MW, iar până la finele anului se estimează undeva la 1,5 GW. Puterea lor instalată o va depăși pe cea a celor două…
