Arhiva tag-ul pentru: rector

Rectorul UBB, după criza din sănătate: “România este acum bolnavă, cu tabloul clinic la vedere”
Educație, SănătateDaniel David, rectorul Universității Babeș – Bolyai din Cluj, susține că scandalurile din educație și sănătate din ultimele luni au loc în contextul în care profilul psihocultural vechi ce încă domină în societatea noastră…

Un rector român cere blocarea imediată a fondurilor pentru cei ce promovează agenda pro-Kremlin
PubliceRectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis marţi un apel către parlamentarii români, solicitând, pentru a patra oară, investigarea de către Parlamentul României…

Educație | Care e prima universitate din România care introduce realitatea virtuală în predare?
EducațiePrimul an de mandat al lui Daniel David de rector al Universităţii clujene Babeş-Bolyai a coincis cu primul an de pandemie COVID-19. Una dintre priorităţile noului rector a fost adaptarea la predarea online, pe care acesta o doreşte păstrată…