Arhiva tag-ul pentru: Salvamont

Apelul 112 devine disponibil la nivel național pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire
IT&C, Publice, ServiciiDupă ani de zile sau chiar o viaţă întreagă în care au depins de alţii, persoanele cu deficienţe de auz şi de vorbire pot cere acum ajutor la 112. O aplicaţie dezvoltată special pentru aceste persoane este funcţională la nivelul…

DSU: Fiecare practicant al sporturilor de iarnă să manifeste prudență și responsabilitate pe pârtie
TurismSalvamontiștii recomandă folosirea unui echipament adecvat, adaptarea vitezei și a stilului de coborâre la condițiile de pe pârtie, respectarea semnalizării și a regulilor de schi, precum și evitarea utilizării mijloacelor improvizate…

Recomandările salvamontiştilor pentru o drumeţie sigură pe munte, în minivancanţa de 1 Mai
TurismSalvamontiştii le recomandă drumeţilor să ţină cont de zece reguli esenţiale pentru a parcurge trasee în siguranţă pe munte, în minivacanţa de 1 Mai. Sfaturile salvatorilor montani au fost date în condiţiile creşterii numărului…

Puțini, prost plătiți și vulnerabili la pericole: Salvamont-ul, cu doar 20% din personalul necesar
Legislație, Publice, ServiciiConferința anuală a Salvamont România s-a desfășurat zilele trecute la Sovata, prilej cu care delegații celor 40 de structuri Salvamont au analizat sezonul de iarnă și pregătirile pentru cel de vară, transmite Radio România Târgu…

Inteligența Artificială, folosită în misiunile de salvare din România
Mediu, PubliceInteligenţa artificială este folosită în România pentru a salva vieţi. Cei de la Salvamont au terminat de modernizat un nou centru local de căutare-salvare ce foloseşte drone şi inteligenţă artificială. Este al treilea din țară…
