Arhiva tag-ul pentru: taxa de autostradă

Înapoi în “era Ponta”. Ministrul Grindeanu vede un PPP pentru Autostrada Comarnic-Brașov
TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că proiecte ca autostrada Comarnic – Brașov ar putea fi realizate în sistem de parteneriat public-privat. Parcă ne-am întors un deceniu în timp, când fostul coleg de partid al lui Grindeanu…

PNRR, investiții prin scumpiri. Ghinea anunță introducerea taxării mărfurilor pe autostrăzi
TransportMinistrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, anunţă că autorităţile intenţionează introducerea unei reforme a taxării transportului de mărfuri pe autostrăzi, ca măsură care are ca scop scăderea gradului de poluare pe termen lung,…

1 milion de € din amenzi neplătite au fost pierduți de Slovacia, după o harababură legislativă
Europa, PubliceȘoferii slovaci care au evitat plata taxelor de autostradă au scăpat fără amenzi în ultimele nouă luni, întrucât trimiterea automată a amenzilor către contravenienți a fost suspendată. Astfel, circa 130.000 de amenzi în valoare…
