Arhiva tag-ul pentru: Turism

Care este profilul antreprenorului român în turism? Infrastructura de agrement, o proritate
TurismAntreprenorul român în turism are, în medie, 48 de ani, studii superioare şi este la bază economist sau inginer, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la conferinţa…

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie
Piața muncii, Servicii, TurismTurismul și HoReCa se numără printre domeniile cu cele mai multe joburi noi scoase în piață în această perioadă, în condițiile în care angajatorii, atât cei din România, cât și cei din străinătate, au început să se pregătească…

Surpriză în turismul românesc. Numărul bulgarilor care ne vizitează a crescut spectaculos
Turism
În ultimul an, numărul turiștilor străini care au vizitat România a crescut, cu toate cifrele nu le-au egalat încă pe cele de dinainte de pandemie.
Peste 1,95 de milioane de turiști străini au venit anul trecut în România,…

O țară din Asia poate crește veniturile din turism prin legalizarea cazinourilor
Asia, TurismPotrivit unui studiu, Thailanda poate crește veniturile din turism cu aproximativ 12 miliarde de dolari prin legalizarea cazinourilor găzduite în cadrul unor complexe mari de divertisment și prin combaterea jocurilor de noroc ilegale, potrivit…

În ce condiții vor călători românii spre țări din Spațiul Schengen, începând cu 31 martie?
Europa, Transport, TurismÎncepând cu 31 martie, românii care zboară spre ţări din spaţiul Schengen nu se vor mai opri la ghișeele de control ale Poliţiei de Frontieră, ci vor merge direct spre porţile de îmbarcare, a declarat duminică Inspectorul general…

Vacanțele în familie sunt mai scumpe anul acesta. Cât costă un sejur pentru o familie cu un copil?
TurismVacanțele în familie sunt mai scumpe anul acesta și în țară, și în străinătate. Minimum 2.000 de euro costă un sejur pentru o familie cu un copil, la un hotel de patru stele, într-o stațiune din afară, dar și la noi ar fi nevoie…

Peste 90% dintre hotelurile de pe litoralul bulgăresc vor fi deschise de Paşte. „Cei mai interesaţi sunt turiştii români”
TurismDeşi mai este peste o lună până la Paşte, deja au fost făcute rezervări pentru vacanţa la mare în zilele de sărbătoare. „Cei mai interesaţi sunt turiştii români”, a declarat pentru Radio Varna Stanislav Stoianov, vicepreşedintele…

Au început angajările pentru vară și sărbătorile de Paște. Peste 25.000 de noi locuri de muncă
Piața muncii, Servicii, TurismAngajatorii se pregătesc pentru creșterea activității din sezonul cald, dar și pentru perioada sărbătorilor pascale și au început încă de pe acum recrutările, în ultimele 30 de zile fiind postate 25.000 de locuri de muncă. Dintre…

Turismul local a avut un an foarte bun în 2023. Numărul turiștilor cazați în hoteluri, aproape de maximele record
Servicii, TurismSectorul hotelier a continuat să se redreseze în 2023, cu o creștere susținută a turismului de agrement. Numărul de turiști români care s-au cazat în structurile hoteliere din țară a ajuns la aproape 7 milioane în 2023, foarte aproape…

Teama de un aflux turistic care ar distruge ecosistemul duce la dublarea taxelor într-o insulă vizitată
Lumea, Mediu, TurismTuriştilor din Insulele Galapagos li se va cere, începând de anul acest, să plătească o taxă de acces de două ori mai mare, pe fondul îngrijorării că o creştere a numărului de vizitatori pune presiune asupra acestei destinaţii…

România, printre ţările UE cu cea mai mare creştere a numărului de turişti străini în 2023
Europa, TurismRomânia este printre ţările Uniunii Europene cu cele mai mari creşteri ale numărului de turişti străini în 2023, care, potrivit datelor Eurostat, a fost un an bun pentru turism chiar şi în comparaţie cu perioada de dinaintea pandemiei.24…

Banii de cazare înapoi dacă te prinde ploaia în vacanță – oferta unui hotel de lux din Singapore
Asia, TurismÎn Singapore plouă în medie 171 de zile pe an. Dar un hotel din Lion lansează un pariu riscant pentru a se asigura că acest lucru nu strică vacanțele oaspeților săi: promite să le dea banii înapoi dacă îi prinde ploaia, relatează…

RAPORT | În ciuda scumpirilor, europenii sunt încrezători în privința cheltuielilor destinate călătoriilor
Europa, TurismEuropenii sunt încrezători în ceea ce priveşte puterea lor de a cheltui pentru călătorii în acest an, în ciuda presiunii continue a costului vieţii pe întregul continent, iar 54% dintre ei cred că vor avea mai mulţi bani de alocat…

Unde vor româncele să plece în vacanță? O companie de turism răspunde provocărilor de 8 Martie
TurismRomâncele care îşi rezervă excursii prin platforme de călătorie preferă să-şi petreacă vacanţa în Italia, Grecia sau Spania, iar valoarea medie a acestor sejururi este de aproximativ 160 de euro, într-un pachet ce include zbor şi…

Un oraș din România este în topul celor mai ieftine destinații de vacanță sau citybreak
TurismEuropenii vor continua să călătorească în acest an, în ciuda costurilor din ce în ce mai mari, iar Timișoara se află în clasamentul celor mai accesibile 5 destinații europene.Timișoara se clasează în top 5 cele mai…

În 2022, “mărunțișul” colectat din Fontana di Trevi a însumat 1,4 milioane de euro. Cum sunt folosiți banii?
EuropaMonedele aruncate de vizitatori în maiestuoasa Fontana di Trevi din Roma, însoţite de dorinţe legate de dragoste, sănătate sau de întoarcere în Oraşul Etern, oferă un ajutor real unor persoane pe care turiştii nu le vor întâlni…

Cazările ieftine în Balcani, la mare căutare. Închirierile în regim hotelier au explodat în Albania, Kosovo și România
Europa, TurismTot mai mulți vizitatori străini care închiriază proprietăți în regim hotelier au început să se orienteze în ultimul timp spre destinații mai economice, optând pentru țări care până acum nu s-au bucurat de prea mare căutare,…

Ce măsuri iau orașele din Europa care se confruntă cu supraturismul?
Europa, TurismDe la Sevilla, la Veneția, la Amsterdam, Europa încearcă să îmbunătățească viața localnicilor, reducând entuziasmul turiștilor, potrivit B1. „Turismul de masă”, spun localnicii, „distruge orașul”.Nemulțumirea localnicilor…

Oraşele cele mai căutate de români în 2024, pentru vacanţe şi city break-uri (analiză)
TurismDestinaţii precum Roma, Dubai şi Paris se numără printre cele mai căutate de români pentru vacanţele şi city break-urile de anul acesta, conform unei analize a platformei de călătorii eSky.ro, realizată pe baza datelor colectate în…

Directorul Ryanair anticipează o creștere a prețurilor la bilete de avion începând din vară
Transport, TurismCei care călătoresc cu avionul se vor confrunta în această vară cu preţuri mai ridicate ale biletelor, din cauza capacităţii limitate a industriei, a avertizat Michael O'Leary, directorul general al Ryanair, cea mai mare companie aeriană…
