Terapia sprijină învățământul dual specific industriei de medicamente din Cluj
Producătorul de medicamente Terapia sprijină dezvoltarea pentru formarea profesională a celei de-a doua clase de învăţământ dual Ana Aslan din Cluj, în cadrul proiectului “Academia 2 în 1- Şcoală şi Carieră”, potrivit unui comunicat al companiei.
În acest an şcolar, Terapia are în practică două clase din învăţământul dual în domeniul de pregătire profesională “Chimie Industrială”, în total 56 de tineri care vor fi pregătiţi pentru profesia de operator în industria de medicamente, urmând ca pe viitor compania să le asigure acestora un loc de muncă.
Prin punerea la dispoziţie a resurselor informaţionale şi a echipamentelor necesare, elevii vor avea şansa de a opera echipamente de zeci de milioane de euro până la sfârşitul ciclului de învăţământ, făcând permanent pregătire practică în cadrul laboratoarelor de specialitate şi a secţiilor de producţie, astfel putând fi încadraţi în muncă încă din perioada de învăţământ, în condiţiile legii.
Pentru toată perioada de pregătire teoretică şi practică, fiecare elev primeşte din partea companiei o bursă de 400 de lei, care se adaugă la cea 200 de lei acordată de către stat.
Totodată, Terapia a donat 50.000 de lei Colegiului Tehnic “Ana Aslan”, bani care vor fi utilizaţi pentru achiziţia de echipamente IT pentru elevii celor două clase, sprijinind astfel continuarea activităţilor de învăţământ online, în cazul în care va fi necesar din cauza contextului pandemic COVID-19.
De asemenea, pentru momentul redeschiderii colegiului, după finalizarea lucrărilor de renovare, compania farmaceutică a pregătit încă 100.000 de lei pentru dotarea unui laborator tehnologic menit să ajute elevii în calificarea profesională de operator în industria de medicamente.
Sprijinirea celor 56 de tineri nu numai că ne ajută să pregătim o nouă generaţie de angajaţi pentru o industrie înalt tehnologizată, dar totodată ne îndeplineşte astfel şi datoria de a ţine în ţară tinerii care acum sunt pe băncile şcolii, oferindu-le o carieră şi o viaţă mai bună în România, a menţionat Dragoş Damian, CEO Terapia.
La începutul anului 2019, din dorinţa de a susţine formarea competenţelor necesare pentru dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor, Terapia a încheiat un parteneriat cu reprezentanţii Colegiului Tehnic “Ana Aslan” vizând dezvoltarea învăţământului profesional dual din Cluj.









