TradeVille a redus comisionul minim de tranzacţionare pe marile burse internaţionale
TradeVille reduce comisionul minim pe ordin executat de la 15 euro la 7 euro pentru tranzacţiile pe o serie de mari burse internaţionale din America de Nord, zona euro şi Marea Britanie, începând cu 3 decembrie 2020, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Investiţiile noastre continue în soluţii online şi mobile de tranzacţionare au fost validate într-un an încărcat de circumstanţe dificile. Cu ajutorul celor mai noi şi prietenoase tehnologii, am reuşit încă din debutul acestui an să facem experienţa de a investi prin TradeVille mai simplă, mai rapidă şi mai sigură. La final de an, o facem chiar mai accesibilă prin reducerea comisionului minim de tranzacţionare pe marile burse internaţionale. Sperăm ca în acest fel să facilităm o apropiere şi mai mare a publicului larg de cele mai interesante şi intens tranzacţionate companii listate la New York, Londra şi în zona euro, a declarat Mihaela Biciu, Director General, TradeVille.
Potrivit sursei citate, reducerea comisionului minim de tranzacţionare pe marile burse internaţionale se adaugă altor facilităţi importante introduse de TradeVille în 2020. Încă de la începutul acestui an, deschiderea unui cont de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti şi pe marile burse internaţionale este 100% online, confirmarea deschiderii contului primindu-se cel mai târziu în următoarea zi lucratoare.
Clienţii TradeVille au la dispoziţie platforme de tranzacţionare online avansate cu autentificare 2FA şi aplicaţia mobilă pentru Android şi iOS cu validarea amprentei. Transferurile de bani sunt rapide, clienţii TradeVille beneficiind de asistenţă operaţională promptă în limba română pe toata durata programului de tranzacţionare prin LiveChat integrat în platforma de tranzacţionare.









