Închide

Un startup timișorean, selectat de Google într-un program care va face trecerile de pietoni mai sigure

Avatar
old man, crosswalk, man

Fotografie de Surprising_SnapShots pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Un startup IT din Timișoara, care folosește inteligența artificială pentru a face trecerile pentru pietoni mai sigure, a fost selectat într-un accelerator susținut de Google, transmite Radio Timișoara.

Blume Technologies a fost inclus într-un program lansat de organizația globală INCO și din care mai fac parte 11 startup-uri, din Suedia, Italia, Marea Britanie, Spania, Ucraina, Polonia, Cehia și Lituania.

Pe lângă suport și mentorat, startup-urile au șansa să primească granturi de până la 250.000 de dolari.

Startup-urile vor participa, în următoarele 6 luni, la sesiuni de training și vor lua lecții de la experți Google în inteligență artificială, astfel încât să-și dezvolte tehnologia și ideile de afaceri.

Startup-ul timișorean este condus de trei tineri: Robert Olariu, Alexandru Chiru și Caius Ioan Debucean.

Compania își propune să reducă numărul de accidente de pe trecerile de pietoni, monitorizându-le cu ajutorul unor camere video amplasate pe fiecare parte a carosabilului.

scroll to top