Un stat european interzice utilizarea AI chineze DeepSeek în instituțiile publice
Guvernul ceh a anunțat joi că a interzis utilizarea produselor de inteligență artificială (AI) ale companiei chineze DeepSeek în toate instituțiile publice, considerându-le un risc de securitate, informează EFE.
DeepSeek dezvoltă modele de AI precum modelul de limbaj R1, lansat în ianuarie 2025, ce concurează în performanță cu GPT-4 și modelul ‘o1’, ambele ale companiei OpenAI, și are costuri de instruire mai mici.
Decizia guvernul ceh de a interzice produsele, aplicațiile, soluțiile, site-urile web și serviciile web DeepSeek se bazează pe ‘recomandarea Oficiului Național pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Informațiilor’ de la Praga, transmite AGERPRES.
Guvernul ceh a considerat că respectarea de către DeepSeek a tuturor obligațiilor legislației chineze prezintă un risc de securitate deoarece ‘ar putea duce la accesul aparatului de stat la datele stocate pe serverele din Republica Populară Chineză’, a adăugat, într-un comunicat, prim-ministrul conservator Petr Fiala.
Printre riscurile de securitate se numără și ‘securitatea insuficientă în transmiterea și colectarea datelor’, se arată în comunicat.
În afară de Cehia, alte țări, precum Germania, Italia, Olanda și Australia, au restricționat sau interzis utilizarea DeepSeek în administrația publică.
Praga consideră China o amenințare cibernetică serioasă, comparând-o chiar cu Rusia în ceea ce privește capacitățile ofensive, și a dat vina pe Beijing pentru campania susținută de atacuri cibernetice ce vizează o rețea neclasificată a Ministerului Afacerilor Externe, desfășurată de grupul de hacking APT31, legat de Ministerul Securității Statului din China.
Atât prim-ministrul Fiala, cât și ministrul de externe Jan Lipavsky au considerat atacul ‘o încălcare a normelor internaționale’.









