UNTOLD, mană cerească pentru Clujul în vacanță. Capitala Transilvaniei renaște la debut de august
Între 6 și 9 august, Cluj-Napoca găzduiește a 11-a ediție a festivalului UNTOLD, numită generic “UNTOLD ONE”. Prima ediție dintr-un format extins, plin de inedit. Dincolo de scenă, lasere și headlineri precum Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Martin Garrix sau The Chainsmokers, festivalul e de mai mulți ani un fenomen economic regional, iar ediția de anul acesta se desfășoară într-un context fiscal schimbat, care pune presiune atât pe organizatori, cât și pe buzunarul spectatorilor.
De precizat de la bun început că ștacheta e foarte sus: ediția aniversară din 2025 a stabilit un nou record: peste 470.000 de participanți în patru zile, cu fani din peste 150 de țări.
Organizatorii au raportat un impact de peste 120 de milioane de euro pentru economia locală și regională, bani care vin ca o binecuvântare într-un Cluj golit de vacanțele corporatiștilor, bugetarilor din Educație și Sănătate, dar și studenților atât de indispensabilli economiei urbei transilvane. Pentru comparație, în 2023 festivalul a atras peste 420.000 de participanți și a generat o cifră estimată între 70 și 90 de milioane de euro, semn că trendul este constant ascendent de la an la an.
Anul acesta, UNTOLD rămâne un brand internațional puternic: în clasamentul DJ Mag Top 100 Festivals 2026, festivalul se menține pe locul al treilea în lume, după Tomorrowland și EDC Las Vegas, poziție care confirmă atractivitatea pentru turiști străini și, implicit, pentru cheltuiala per vizitator.
De unde vin banii și cine îi câștigă?
Structura veniturilor festivalului e relativ simplă: biletele reprezintă circa 50% din veniturile evenimentului, aproximativ 10% vin din cotele percepute antreprenorilor care se ocupă în festival cu vânzarea de mâncare și băutură, iar restul din parteneriate comerciale cu branduri care doresc expunere în evenimentul vizitat de sute de mii de oameni:

Foto: Simona Bogdan, AFACERI.news
Din perspectiva economiei locale, procentul care contează cel mai mult e altul: potrivit organizatorilor, circa 80% din valoarea economică generată de festival rămâne direct în comunitate, prin contracte cu companii de toate mărimile din Cluj, salarii și taxe locale.
Principalii beneficiari sunt sectoarele de ospitalitate și servicii: hoteluri, restaurante, taxiuri, retail, dar și platformele de livrare, care devin “categorie privilegiată” în perioada festivalului.
La nivel de infrastructură turistică, Cluj-Napoca are cea mai mare piață regională de închirieri pe termen scurt din România după București, cu peste 1.300 de proprietăți listate și un grad mediu anual de ocupare de 57,7%, vârfurile de încasări fiind concentrate exact în lunile iulie-august, adică perioada UNTOLD.
Chiar organizatorii intră masiv în piața de cazare: numai echipa tehnică și de organizare rezervă 12.000 de nopți de cazare, deși ocuparea reală depășește cu mult capacitatea declarată a orașului.
Piața de cazare, sub presiune record în 2026
Efectul se vede deja pe piață. Cu puțin timp înainte de festival, hotelurile din Cluj erau aproape complet rezervate, iar apartamentele rămase disponibile se închiriau la prețuri care, în unele cazuri, ajungeau la mii de euro pe noapte.
Pentru proprietăți apropiate de Cluj Arena și Parcul Central, zona de rezidență a festivalului, proprietarii cer între câteva sute de euro și peste 1.500 de euro pentru câteva nopți de cazare.
La nivel de hoteluri premium, prețurile pot depăși câteva mii de euro pentru o singură noapte, o dinamică tipică de cerere-ofertă extremă, specifică orașelor-gazdă ale marilor festivaluri europene.

Foto: Simona Bogdan, AFACERI.news
Contextul fiscal: TVA mai mare, marje mai mici pentru organizatori
Ediția de anul acesta e prima care se desfășoară integral sub noul regim fiscal introdus în vara lui 2025, când Guvernul a majorat TVA-ul pentru biletele la spectacole de la 9% la 21%. Combinată cu celelalte taxe specifice industriei – timbru cultural, taxă pe monumente, impozit local pe spectacole – taxarea totală dintr-un bilet de festival poate ajunge la aproape 50% din valoarea lui, cum declara deunăzi Edy Chereji, co-fondator UNTOLD UNIVERSE.
Impactul se vede deja în industrie la nivel național: un jucător important din piața de ticketing a declarat că au fost anulate peste 30 de evenimente cu artiști internaționali programate pentru 2026, din cauza creșterii TVA.
Pentru organizatorii mari precum UNTOLD, marja de profit e afectată direct. Chiar unul dintre reprezentanții festivalului a recunoscut, în preajma ediției aniversare, că majorarea TVA generează costuri suplimentare resimțite chiar și de organizatori în ultima săptămână înainte de eveniment, cu un profit estimat mai mic decât în anii anteriori.
Pe termen scurt, ediția 2026 confirmă tiparul din ultimii ani: cerere care depășește oferta de cazare, o presiune fiscală tot mai mare pe organizatori și, totuși, un aport economic regional care se măsoară în zeci-sute de milioane de euro.
Pe termen lung, vocile din industrie avertizează că suprataxarea riscă să reducă numărul de evenimente mari organizate în România și, implicit, fluxul de turiști și venituri care ajung, indirect, la HoReCa, transport și retailul local – sectoare care, în cazul UNTOLD, câștigă cel mai mult din prezența a sute de mii de vizitatori într-un oraș de mărimea medie a Clujului.

Foto: Simona Bogdan, AFACERI.news
Ce înseamnă economic Untold pentru Cluj – sinteza ultimilor ani
La ediția din 2021, prima după pauza pandemică, din cei peste 265.000 de participanți, cei 200.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare, în medie, în cele 4 zile, cel puțin 175 de euro, pe cazare, masă și alte cheltuieli locale, o infuzie de aproximativ 35 de milioane de euro doar din partea vizitatorilor non-clujeni.
Pentru ediția din 2022, am consemnat la AFACERI.news două estimări diferite: primarul Emil Boc a declarat că participanții la festival au cheltuit peste 50 de milioane de euro, în timp ce organizatorii vorbeau despre o sumă chiar mai consistentă, de 60 de milioane de euro.
Pentru ediția a opta, “Untold 2023 va aduce Clujului venituri de 80 de milioane de euro”, declara înainte de eveniment Bogdan Rădulescu, Chief Business Officer UNTOLD, într-un context în care organizatorii se așteptau la circa 100.000 de participanți pe zi. În aceeași perioadă, este de notat investiția organizatorilor de 20 de milioane de euro pentru desfășurarea evenimentului, o cifră care arată dimensiunea bugetului de producție, separat de banii cheltuiți de public în oraș.
Tot din acest an, echipa AFACERI.news a documentat și fenomenul de scumpire a cazărilor: un apartament de 40 mp din Cluj a fost închiriat pe perioada festivalului cu 2.000 de euro pentru o noapte, tariful unui sejur de șapte zile la un hotel de 4 stele în Maldive, cu zbor inclus. Dar să recunoaștem: plăcerea de a fi parte cu prietenii din festivalul de la Cluj poate să bată vizita în Oceanul Indian, nu-i așa?
Pentru ediția a noua, echipa noastră a publicat o estimare post-festival, realizată de organizatori împreună cu autoritățile locale și partenerii comerciali: participanții au cheltuit, în medie, cel puțin 750 de euro fiecare în cele 4 zile de festival, ceea ce a însemnat o infuzie de capital de peste 75 de milioane de euro în comunitatea locală. La acea ediție, au fost prezenți peste 427.000 de participanți, dintre care 35% din județul Cluj, iar peste 30% din străinătate, cu fani din 100 de țări, o creștere de peste 5% a numărului de participanți străini față de 2023.
2025 – ediția aniversară UNTOLD X, record de 120 de milioane de euro
Ediția aniversară a adus cifra cea mai mare din istoria festivalului: peste 120 de milioane de euro impact economic regional, cu beneficii directe pentru Cluj-Napoca și județele învecinate, de la taxe și impozite locale, la afacerile și unitățile de cazare care au funcționat la capacitate maximă.
Pe segmentul internațional, UNTOLD X a înregistrat o creștere de 25% față de ediția precedentă.
La capitolul contracte cu instituțiile publice, organizatorii au plătit peste 1.300.000 de lei pentru utilizarea Cluj Arena, a Parcului Central, a Sălii Polivalente BT Arena și a Casino-ului, sumă care acoperă montajul, demontajul și cele patru zile de festival.
Ce arată seria de cifre?
Așa cum puteți concluziona din cifrele de mai sus, trendul e clar ascendent, iar constanta rămâne însă aceeași: UNTOLD funcționează ca un motor sezonier pentru HoReCa, cazare și retail clujean, iar fiecare ediție a depășit, până acum, cifrele celei anterioare. De la aproximativ 35 de milioane de euro în 2021 la peste 120 de milioane de euro în 2025.

Foto: Simona Bogdan, AFACERI.news
De subliniat încă un fapt economic deosebit: din 30 iulie, se poate investi în UNTOLD, campionul românesc al entertainmentului global, prin SeedBlink. Campania a atras deja peste 500.000 de euro în etapa de pre-lansare, din partea unor antreprenori de top, investitori și sute de fani, confirmând încrederea în strategia de expansiune globală a UNTOLD Universe. Prin aceasta, fiecare român poate deja deveni un mic patron al celui mai celebru festival de muzică din România, locul 3 la nivel mondial.
Iar ediția UNTOLD ONE, care stă să înceapă în 6 august, pare să doboare toate recordurile. Inclusiv economice.









