Vânzări cu 81% mai mari la cărțile pentru copii în starea de urgență
Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, a înregistrat în perioada stării de urgenţă (15 martie -15 mai 2020) vânzări cu 81% mai mari la cărţile pentru copii, în timp ce vânzările de jocuri au crescut cu 66%.
Creşterea raportată la aceeaşi perioadă din 2019 a fost uniformă pe toate categoriile de vârstă, cu interes remarcabil faţă de cărţile de activităţi şi caietele de scriere şi grafisme, folosite de părinţi ca suport pentru continuarea procesului educaţional înterupt odată cu închiderea grădiniţelor şi şcolilor”, arată compania într-un comunicat.
Ponderea produselor adresate celor mici în total vânzări pe Libris.ro, a ajuns în ultimele două luni la 23%, față de 18% cât reprezentau cumulat cărțile pentru copii și jocurile în perioada similară a anului trecut.
“Implicarea activă a părinților în procesul educațional al copiilor a crescut semnificativ. Adulții din familie au fost puși în situația de a prelua o parte din responsabilitățile cadrelor didactice. Astfel, mulți părinți au dorit să completeze lecțiile online și s-au implicat în activități suplimentare alături de copiii lor”,
crede Laura Țeposu, CEO Libris.ro.
În topul celor mai vândute volume pentru copii se regăsesc titluri clasice de aventuri, alături de cărți cu activități de învățare prin joc și materiale educative care completează procesul de educație.
„Preocuparea părinților pentru asigurarea unui context prielnic pentru educație și dezvoltarea celor mici a fost evidentă prin prisma achizițiilor făcute pe Libris.ro. Închiderea școlilor și grădinițelor și migrarea către lecțiile online au schimbat într-un timp extrem de scurt modul obișnuit de predare. Fie că vorbim despre lecturi captivante sau despre cărți cu resurse și activități educative, părinții au căutat soluții alternative pentru a menține interesul copiilor față de acumularea de cunoștințe sau deprinderi”,
adaugă Laura Țeposu.
- Aventurile lui Tom Sawyer – Mark Twain
- Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +3 ani
- Bufnița care se temea de întuneric – Jill Tomlinson
- Micul Prinț – Antoine de Saint-Exupery
- Caiet de scriere – Învăt să scriu cifre (Mă pregătesc să merg la școala 2)
- Caietul meu de înițiere în grafică 3-4 ani
- Dumbrava minunată – Mihail Sadoveanu
- Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +5 ani
- Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – Fredrik Backman
- Marea carte de colorat 4-5 ani
- Colț alb – Jack London
- Singur pe lume – Hector Malot
Stărea de urgență a reunit familia în jurul unor jocuri clasice, precum Păcălici Scărpinici, Remi Clasic sau Nu te supăra. Jocurile de îndemânare au fost de asemenea foarte căutate, în timp ce puzzle-urile cele mai populare trimit cu gândul la vacanțe și călătorii.
„Jocurile alese de părinți se încadrează, cum era și normal, în două direcții: pe de-o parte jocuri care să le capteze atenția și să îi implice într-o activitate independentă de creație sau de gândire, cu efect spre limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, iar pe de altă parte, jocuri în care familia se implică activ –jocuri de societate sau boardgames, care asigură conectarea adult –copil”.
- Să țesem frumos
- Păcălici Scărpinici
- Să coasem frumos
- Remi clasic
- Puzzle 1000 Discover Europe: Pragser Wildsee. South Tyrol – Italy
- Cuvinte încrucișate, Travel edition
- Set de țesut
- Puzzle 1000 Discover Europe: Casa Batllo. Barcelona. Spain
- 4 Puzzle: Animale Domestice
- Puzzle 500 Stefan Luchian. Crizanteme Galbene
- Brosquito
- Joc Nu te supăra original









