Închide

WhatsApp și Facebook Messenger, obligate de UE să ofere interoperabilitatea serviciilor de chat

Avatar
Facebook Ue 1170x658

Foto: Playtech.ro

Timp de citire: < 1 minut

Uniunea Europeană va obliga prin lege serviciile mari de chat, precum WhatsApp sau Facebook Messenger, ”să-şi deschidă porţile” pentru serviciile mai mici, dacă acestea vor cere acest lucru.

Parlamentarii europeni anunţă că au căzut de acord asupra unei prevederi din cadrul viitoarei Digital Markets Act (DMA) şi că, după 16 luni de negocieri, aceasta este aproape de a fi adoptată.

Aceştia au confirmat că DMA va obliga marile platforme de comunicare să ofere interoperabilitate serviciilor mai mici, dacă acestea din urmă o vor cere.

Asta înseamnă, spre exemplu, că dacă Signal cere şi primeşte funcţiile de interoperabilitate cu WhatsApp sau Facebook Messenger, utilizatorii Signal vor putea comunica cu cei ai produselor deţinute de Meta, potrivit News.ro.

Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru iMessage, platformă pe care Apple a păstrat-o până acum exclusiv pentru utilizatorii propriilor dispozitive.

Pe lângă interoperabilitate, DMA va mai include şi alte principii pe care companiile mari de tehnologie vor trebui să le respecte, precum dreptul la dezinstalare, accesul la datele generate, transparenţa reclamelor şi blocarea promovării preferenţiale a altor produse ale aceleiaşi companii.

Reglementărilor viitoare din DMA vor trebui să li se supună aşa-zişii gatekeepers, care sunt definiţi ca platforme cu cel puţin 45.000 de utilizatori şi o capitalizare de peste 75 de  miliarde de euro.

În cazul nerespectării viitoarei legislaţii, va fi prevăzută o amendă de 10% din veniturile anuale sau 20% în cazul celor care încalcă legea în mod repetat.

scroll to top