Zile libere în 2025: 17 zile, plus două ”punți” pentru bugetari. În premieră, Boboteaza liberă
În anul 2025, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii. Pentru prima oară de la adoptarea legii care declară că zilele de Bobotează, 6 și 7 ianuarie, sunt zile de sărbătoare legală nelucrătoare, cele două zile pică în timpul săptămânii (luni și marți), potrivit unei sinteze realizate de Euronews.
Suplimentar sărbătorilor legale, românii ar mai putea avea alte două zile libere, aprobate de Guvern. Mai exact, 3 ianuarie și 2 mai 2025 ar urma să fie zile libere, pentru a face ”punte” între 1, 2 ianuarie și weekendul 4-5 ianuarie, respectiv între 1 mai și weekendul 3-4 mai.
- 1 ianuarie – Anul Nou (miercuri)
- 2 ianuarie – Anul Nou (joi)
- 3 ianuarie – zi liberă stabilită de Guvern numai pentru anul 2025
- 6 ianuarie – Boboteaza (luni)
- 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (marți)
- 24 ianuarie – Unirea Principatelor Române (vineri)
- 18 aprilie – Vinerea Mare (vineri)
- 20 aprilie – prima zi de Paște (duminică)
- 21 aprilie – a doua zi de Paște (luni)
- 1 mai – Ziua Muncii (joi)
- 2 mai – zi liberă stabilită de Guvern numai pentru anul 2025
- 1 iunie – Ziua Copilului (duminică)
- 8 iunie – prima zi de Rusalii (duminică)
- 9 iunie – a doua zi de Rusalii (luni)
- 15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri)
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)
- 1 decembrie – Ziua Națională a României (luni)
- 25 decembrie – prima zi de Crăciun (joi)
- 26 decembrie – a doua zi de Crăciun (vineri).
De asemenea, potrivit legii, mai sunt acordate două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.









