2021 ar putea fi cel mai prost an din istorie pentru producția de vin a Franței
Producția de vin din Franța în acest an ar putea să fie una dintre cele mai slabe din istorie, dacă nu cumva chiar cea mai rea, după ce înghețurile severe din primăvară au devastat culturile de viță de vie, potrivit unui comunicat al Ministerul Agriculturii de la Paris, citat de agenția France Presse.
Franța, al doilea cel mai mare producător de vin din lume după Italia, ar urma să înregistreze o scădere a producției de vin cu 24-30% în 2021, ceea ce ar reprezenta un ”minim istoric”, transmit oficialii francezi.
Ceea ce pare sigur în acest moment este că rezultatele din acest an se vor situa sub producția înregistrată în 1991 și 2017, cei mai recenți doi ani cu producții dezastruoase, cauzate de episoade târzii de îngheț, în primăvară.
“Deocamdată, se pare că randamentul culturilor va fi comparabil cu cel din 1977, un an în care recolta de viță de vie a fost lovită atât de înghețul catastrofal din primăvară, cât și precipitațiile abundente din timpul verii”, a transmis ministerul.
Cele câteva nopți cu temperaturi sub limita înghețului de la începutul lunii aprilie au cauzat unele dintre cele mai mari pagube din ultimele decenii culturilor de viță de vie din toată țara, inclusiv în cele mai cunoscute și prestigioase regiuni viticole, din zona Bordeaux până în Burgundia și din valea Rhone-ului în regiunea Champagne.
Producția totală, afectată și de atacurile de mucegai provocate de ploile puternice de la începutul verii, este estimată să se situeze între 32,6 și 35,6 milioane de hectolitri, potrivit prognozelor oficiale.
Pe lângă producătorii de vin, cultivatorii de kiwi, caise, mere și alte fructe au fost, la rândul lor, grav afectați de vremea potrivnică. Și culturile de plante industriale, precum sfecla sau rapița, au fost împiedicate să se dezvolte corespunzător.
Producția de caise se îndreaptă spre cel mai slab an din ultimele patru decenii, cu o înjumătățire a producției față de media ultimilor cinci ani, a transmis ministerul Agriculturii.
Ministrul de resort, Julien Denormandie, a numit înghețul din aprilie ”probabil cea mai mare catastrofă agricolă de la începutul secolului XXI”.
Tot mai mulți cercetători susțin că schimbările climatice au crescut mult șansele ca astfel de evenimente să se repete tot mai des. World Weather Attribution, o organizație internațională care analizează legătura dintre evenimentele meteorologice extreme și încălzirea globală, a publicat în luna iunie un studiu în care arată că încălzirea climatică la nivel global a crescut cu 60% șansele ca episoadele de ger extrem să coincidă cu perioadele timpurii de dezvoltare a culturilor și astfel să compromită grav recoltele.