Prefect Mureş: Groapa de gunoi Sighişoara se închide temporar, după o serie de incendii
În urma incendiului de săptămâna trecută, a fost dispusă suspendarea temporară a activităţii la groapa de gunoi de la Sighişoara. După stingerea completă a focarelor de către pompierii mureşeni, vor urma lucrările de amenajare a depozitului şi vor fi luate măsuri pentru a preveni izbucnirea unor incendii de mari proporţii în viitor. În şedinţa de lucru de astăzi, am cerut atât operatorului privat, cât şi Primăriei Sighişoara să trateze cu seriozitate această problemă deoarece sighişorenii sunt cei mai afectaţi. Este datoria noastră, a tuturor să avem grijă şi de mediul înconjurător”, a anunţat Mara Togănel, pe pagina de Facebook.
Potrivit prefectului de Mureş, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu vor analiza lucrările făcute de operatorul privat, urmând să prezinte o situaţie exactă şi măsurile care se impun pentru funcţionarea pe viitor a acestui amplasament.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş a anunţat, în data de 6 august, că a fost transmis un mesaj RO-ALERT în zona municipiului Sighişoara şi în împrejurimi, în urma degajărilor mari de fum ca urmare a unui incendiu izbucnit la gropa de gunoi din apropiere, care s-a manifestat pe circa 400 de metri pătraţi.
În luna iulie, la groapa de gunoi din Sighişoara au fost anunţate mai multe incendii, însă de amploare mai mică.









