Semnalele de alarmă devin tot mai urgente: ”paradoxul polar” grăbește sfârșitul istoriei?
În cuvinte puține, ”paradoxul polar” poate fi rezumat astfel: pe măsură ce încălzirea globală topește ghețurile arctice și deschide noi teritorii pentru din ce în ce mai multe foraje și transporturi petroliere, aceste activități noi provoacă încă o accelerare a încălzirii. Și tot așa.
Strâmtoarea strategică Bering, care desparte Alaska de Extremul Orient rus, este de obicei blocată cu un strat gros de gheață marină în luna decembrie, majoritatea navelor fiind nevoite să aștepte dezghețul pentru a trece din nordul Oceanului Pacific spre apele Arcticii.
Dar nu și anul acesta.
După o primăvară și o vară cu adevărat excepționale, cu temperaturi fără precedent în Arctica strâmtoarea a rămas în mare parte deschisă, fără podul de gheață cunoscut, chiar și la începutul lunii decembrie a acestui an.
Profitând de situație, două uriașe petroliere cu gaze naturale lichefiate – fiecare măsurând cât trei terenuri de fotbal – au trecut prin strâmtoarea Bering la începutul lunii, unul îndreptându-se spre porturile din Asia de Est, iar celălalt luând traseul invers.
”Acest lucru ar fi fost de neimaginat chiar și acum 10 ani”, spune Rick Thoman, specialist climatolog specializat în clima arctică la Universitatea din Fairbanks, în Alaska.
Thoman este unul dintre editorii generali ai Arctic Report Card, lansat recent pentru anul 2020 – o evaluare anuală cuprinzătoare publicată în ultimii 15 ani de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a Statelor Unite.
”Așa cum afirmăm în raportul nostru, transformarea Arcticii în ceva complet diferit față de cum o știau părinții și bunicii noștri este în curs de desfășurare”, spune Thoman pentru publicația Discover Magazine.
Pentru cele 12 luni cuprinse între octombrie 2019 și septembrie 2020, temperatura medie a suprafeței uscatului arctic a fost a doua cea mai mare din 1900 încoace, conform raportului citat.
Siberia a fost afectată în mod deosebit, cu temperaturi record și topirea foarte timpurie și rapidă a zăpezii. Acest lucru a contribuit la incendiile de vegetație fără precedent într-o mare zonă din Arctica Eurasiatică.
Timp de doi ani la rând, flăcările din întinsa regiune a Republicii Sakha s-au aprins mai devreme decât oricând în timpul înregistrărilor satelitare în ultimii 20 de ani. Suprafața totală arsă doar între lunile martie și iunie a fost de aproape trei ori mai mare decât media ultimilor 20 de ani.
În mod obișnuit, focurile nu se aprind la nord de așa-numita ”limită a pădurilor” (limita dintre pădurile de conifere și permafrostul de la nord de acestea) din Siberia până în iulie. Dar anul trecut au început să izbucnească deja în luna mai, din cauza temperaturilor ridicate, topirii foarte timpurii a zăpezii și ”focurilor zombi”, care au reizbucnit în flăcări după ce au mocnit sub zăpadă din anul precedent. Unele dintre flăcările din acest an s-au întins atât de mult înspre nord, încât au ajuns la câțiva kilometri de Oceanul Arctic.
Atât în 2019, cât și în 2020, fumul provocat de incendiile siberiene s-a răspândit pe mii de kilometri, ajungând dincolo de Oceanul Pacific până în Statele Unite și Canada. Conform unui raport recent publicat în Nature, anul trecut flăcările au trimis în atmosferă o cantitate-record de 244 de milioane de tone de dioxid de carbon – cu 35% mai mult decât în 2019.
“Arctica se află într-o tranziție spre o altă eră a ei și nu există absolut niciun motiv să credem că acest lucru nu va continua”, spune Thoman.
Paradoxul polar explicat
Cât de diferit va arăta Arctica în cele din urmă va depinde de cât de mult va reuși umanitatea să reducă emisiile de dioxid de carbon și ale altor gaze cu efect de seră, care determină Arctica să se încălzească de peste două ori mai rapid decât media globală. Deși se înregistrează unele progrese, acestea sunt îngreunate tocmai de dezvoltarea rezervelor arctice de petrol și gaze.
”Paradoxul polar” este fenomenul atât de bine reprezentat de petrolierele gigantice care străbăteau strâmtoarea Bering la începutul lunii decembrie. Chiar dacă națiunile arctice oferă dovezi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a preveni schimbările climatice periculoase, ele profită de un climat mai cald pentru a dezvolta rezerve arctice de petrol și gaze, ceea ce, desigur, alimentează încălzirea într-o buclă auto-întreținută.
Noile oportunități ivite în Arctica promit resurse extrem de valoroase: Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey – USGS) estimează că aproximativ 30% din gazele naturale nedescoperite în lume și 13% din petrolul nedescoperit se găsesc în Arctica, în mare parte în perimetre offshore. Aceasta ar însemna aproximativ 90 de miliarde de barili de petrol, 1.669 trilioane de metri cubi de gaze naturale și 44 de miliarde de barili de gaze naturale lichefiate.
Forarea acestor resurse și transportul acestora către piețe sunt activități complicate, într-un mediu natural atât de neprielnic. Însă, pe măsură ce clima s-a încălzit, toate acestea au devenit din ce în ce mai fezabile.
De pildă, gazele naturale lichefiate pe care îl transportau petroliere din Bering provin de la o uzină gigantică de 27 de miliarde de dolari finalizată acum doar un an pe țărmul Peninsulei Yamal, bogată în gaze, în regiunea arctică a Rusiei. Aceasta face parte dintr-un plan gigantic al Rusiei, care îşi propune să dezvolte rezervele de petrol și gaze în nordul îndepărtat.
Traseul Mărilor Nordului
Cincisprezece petroliere cu spărgător de gheață pentru transportul gazelor naturale lichefiate au fost construite pentru a transporta gaz de la uzina din Yamal către Europa de Vest și Asia de Est folosind un coridor de transport maritim numit Traseul Mărilor Nordului (Northern Sea Route). În condițiile date și cu dotările cu care au fost prevăzute, navele este posibil să navigheze pe tot parcursul anului.
Pentru majoritatea celorlalte nave, Traseul este de obicei deschis doar între iunie și octombrie. Anul acesta, odată cu topirea rapidă a gheții marine, Traseul a fost deschis cu o lună mai devreme.
Anul acesta, aproximativ 30 de transporturi spre Asia au fost realizate de-a lungul Traseului Mărilor Nordului – un număr record. Acum doi ani, fuseseră întreprinse doar patru astfel de transporturi. În concluzie, navele au transportat 32 de milioane de tone de marfă de-a lungul Traseului în acest an, față de puțin peste 20 de milioane de tone în 2018.
Traseul se întinde pe 2.800 de mile și este o opțiune de transport cu mult scurtată pentru transportul de mărfuri între Asia de Est și Europa de Vest, în comparație cu traseul clasic, care traversează Canalul Suez. Pentru o navă care efectuează întregul traseu, călătoria se reduce cu circa 8.000 de mile marine, iar timpul de tranzit este cu 10-15 zile mai scurt.
Sperând să permită utilizarea Traseului pe tot parcursul anului, Rusia a început o cursă de construire a cât mai multor spărgătoare de gheață. În 2019, președintele Vladimir Putin a declarat că țara va opera 13 spărgătoare de gheață de mare capacitate în Arctica, majoritatea alimentate cu energie nucleară.
Anul acesta, Rusia a lansat ceea ce ar putea fi cel mai puternic și mai mare spărgător de gheață din lume, Arktika, lung de 560 de metri. Capabilă să spargă blocuri de gheață cu grosimea de aproape 10 metri, nava a început o cursă de la șantierul naval din Sankt Petersburg spre portul Murmansk, cu o ocolire ostentativă pe la Polul Nord, pe care l-a atins la 3 octombrie 2020.
Cel mai probabil, călătoria Arktikăi va ajunge cu bine la portul de destinație, mai ales că misiunea sa este mai ușoară decât se așteptau proiectanții. Spărgătorul de gheață va avea mai puțină gheață de dislocat, întrucât marginea ghețurilor marine arctice s-a retras mult spre nord, mai mult decât oricând.
Norvegia și chichițele sale constituționale
Rusia nu este singura țară care se zbate pentru a-și dezvolta rezervele de combustibili fosili arctici. Norvegia merge și ea pe aceeași cale.
Pe 22 decembrie 2020, Curtea Supremă a Norvegiei a decis, printr-o majoritate de 11 la 4, respingerea unei acțiuni a mai multor grupuri ecologiste care au cerut oprirea explorării hidrocarburilor în zona Arcticii.
Procedând astfel, Curtea a respins argumentele activiștilor de mediu conform cărora dreptul constituțional al țării la un mediu curat impunea oprirea forajului. Ca urmare a deciziei, forajele aprobate prin permise emise după 2016 pot continua, la fel ca și alte planuri similare.
În decizia lor, judecătorii au declarat că Norvegia nu este responsabilă legal pentru emisiile de dioxid de carbon rezultate din petrolul exportat de țară. Cu alte cuvinte, judecătorii de la Oslo au spus că sarcina cade în responsabilitatea țărilor care consumă respectivul petrol, nu în cea a Norvegiei.
”Hotărârea brutală a instanței supreme a fost doar o altă confirmare a beznei în care ne afundăm”, spune Andreas Ytterstad, președintele Asociației ”Concerned Scientists Norway” și cercetător la Universitatea Metropolitană din Oslo.
Ceea ce pare mai clar ca oricând este că, atâta timp cât cererea de combustibili fosili nu slăbește, nu ar trebui să ne așteptăm ca țări precum Norvegia și Rusia să reziste tentației economice de a satisface această cerere.
”Interesele naționale sau interesele corporative diferă adesea de interesele la scară planetară”, observă Thoman. ”Aceasta este lumea în care trăim.”









