Falcă: Noile măsuri din energie vor fi anunțate până la 1 septembrie
Politicienii ar trebui să vorbească mai puțin și să facă mai mult, pentru că este nevoie de soluții pentru criza din energie, declară la RFI vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă. El precizează că noile măsuri din coaliție vor fi anunțate până la 1 septembrie.
Liberalizarea pieței de energie a fost o tâmpenie, afirma recent președintele PSD, Marcel Ciolacu. Social-democrații propun între altele revenirea la o piață reglementată, pentru o perioadă limitată.
Gheorghe Falcă răspunde PSD-ului:
”Politicienii pot spune multe lucruri, pentru a se justifica în fața opiniei publice. În primul rând că piața liberalizată nu există ca o piață liberalizată, pentru că ea este reglementată de ANRE, în sensul că e o piață liberă, ea este o piață reglementată. De aceea, cred că astăzi, ar trebui politicienii să vorbească mai puțin și să facă mai mult, pentru că este nevoie de soluție. România până la 1 septembrie are o soluție bună. Suntem a patra țară care am alocat o sumă enorm de mare pentru a susține populația, care nu a fost afectată de această criză în acest moment și vorbim aici și de IMM-uri, doar că bugetul nu poate să mai susțină o astfel de susținere a prețului reglementat”.
Vicepreședintele PNL precizează că noile măsuri din energie vor fi anunțate până la 1 septembrie: ”Până în 1 septembrie, pentru că în 1 septembrie expiră actualele măsuri”.
Gheorghe Falcă:
Dacă erau ușor de luat măsurile, trebuie să fim sinceri, le lua toată lumea. Fiecare țară în acest moment își analizează diferite măsuri, pentru că nu sunt măsuri ușor de luat, nu sunt finanțe pentru a susține anumite măsuri. În Ungaria, s-a plafonat prețul la benzină și a rezistat Ungaria câteva luni de zile. Mai mult de atât, s-au creat dezechilibre, astfel încât Ungaria are astăzi o inflație de peste 20% și au creat, prin dezechilibre, mari probleme bugetare Ungariei. Eu cred că găsirea de noi soluții trebuie să fie în relația cu tot ce înseamnă structura de reglementare, adică ANRE și cu bugetul României.









