Te temi de facturile de energie? Iată 5 destinații calde care te scapă de gerul iernii
Vrei să scapi de frigul iernii de acasă, de facturile uriașe de la încălzire sau pur și simplu să pleci departe? 2022 este poate, primul an în care am revenit la normalitate câtuşi de puţin, după toată perioada de pandemie. Însă un singur concediu vara aceasta pare că nu este de ajuns. Aşa că sigur îţi surâde o escapadă din frigul iernii de la noi, pe o plajă nisipoasă şi scăldată de razele soarelui. Pune termostatul pe minim și pleacă la căldură!
Dacă îţi doreşti o vacanţă de Crăciun şi vrei să te pregăteşti din timp, rămâi cu noi în rândurile ce urmează pentru a afla care sunt cele mai căutate locuri pentru împătimiţii de soare, iarna aceasta.
5 destinaţii exotice dacă vrei să scapi de frig iarna aceasta
- Maldive – această locaţie este în topul preferinţelor împătimiţilor de călătorii de mulţi ani şi pe bună dreptate, iar decembrie este cea mai recomandată perioadă pentru a merge în vacanţă acolo. Temperaturile în luna decembrie în Maldive sunt în jur de 30 grade Celsius, ceea ce este perfect confortabil pentru a te putea bucura de plajă. Nisipul de un alb strălucitor, apa cristalină şi resorturile imaculate unde îţi este pus la dispoziţie tot ce ai nevoie te vor face să nu mai vrei să pleci de acolo şi cu siguranţă, să te întorci pentru a doua oară.
- Dubai – având în vedere că temperatura verii în Dubai nu scade aproape niciodată sub 40 grade Celsius, cu siguranţă lunile de iarnă sunt cele mai indicate pentru a vizita cel mai cunoscut oraş din Orientul Mijlociu. Cu temperaturi între 25-30 grade, Dubai este o alegere perfectă de locaţie pentru o vacanţă în decembrie, pentru cei care îşi doresc să facă şi plajă, dar şi să colinde mall-uri luxoase pentru care este cunoscut acest oraş.
- Insulele Canare – pentru cei care îşi doresc o vacanţă călduroasă în mijlocul iernii şi nu vor să călătorească mai departe de continentul european, Insulele Canare sunt alegerea potrivită. Arhipelagul este format din 8 insule de origine vulcanică, printre care Tenerife şi Gran Canaria. Cu temperaturi în jurul a 25 grade Celsius în lunile de iarnă, această locaţie este perfectă pentru iubitorii de drumeţii, pentru practicanţii de sporturi de apă, dar şi pentru cei care vor să se bucure de plajele vulcanice cu nisip negru.
- Mexic – pentru cei care vor să se aventureze mai departe de Europa, plajele cristaline şi cascadele impresionante din Mexic sigur vor face din vacanţa ta o experienţă de neuitat. Printre destinaţiile populare din Mexic se numără Cancun, Tulum şi Isla Holbox, unde îţi vei putea petrece timpul mâncând tacos delicioşi şi bucurându-te de peisajele rupte din filme.
- Africa de Sud – dacă vrei să te bucuri de o vreme frumoasă şi călduroasă în timpul unui safari prin savană, aceasta este locaţia potrivită. Africa de Sud este o destinaţie care trebuie să fie pe lista oricărui iubitor de călătorii. Cape Town este principala atracţie turistică, cu ale sale plaje diverse, precum şi al său Table Mountain.
Aşadar, în timp ce toată lumea este îngrozită de cheltuielile cu energia iarna aceasta sau se bucură de masa de Crăciun acasă în familie, tu poţi să sari peste şi să te bucuri de un cocktail delicios, împreună cu partenerul și cei dragi, pe o plajă scăldată de soare, cu termostatul setat acasă pe minim.









