Investiție Samsung în sănătatea reproducerii; ce beneficii au utilizatorii gadget-urilor coreene?
Gigantul sud-coreean al industriei electronice Samsung, unul dintre cei mai mari producători mondiali de gadget-uri inteligente, a participat, în calitate de investitor principal, la cea mai recentă rundă de finanțare al cărei beneficiar a fost aplicația suedeză de monitorizare a fertilității Natural Cycles. Potrivit informațiilor disponibile, Samsung intenționează să implementeze funcții ale aplicației în cadrul următoarelor modele ale ceasurilor inteligente din seria Galaxy, scrie publicația Bloomberg.
Aplicația Natural Cycles monitorizează mai mulți indicatori corporali, mai ales temperatura corpului, iar, în baza unui algoritm, oferă date privitoare la evoluția fertilității utilizatoarei.
În urma mai multor teste medicale, aplicația a devenit primul dispozitiv tehnologic certificat pentru utilizare ca metodă de planificare reproductivă și contracepție în Uniunea Europeană, în februarie 2017.
Apoi, aplicația a devenit, în 2018, prima astfel de metodă de planificare a reproducerii și contracepție aprobată de Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA – Food and Drug Administration).
Samsung ar urma să introducă aplicația pe dispozitivele Galaxy Watch5 începând cu trimestrul al doilea al acestui an.
Finanțarea primită de la sud-coreeni a făcut parte dintr-o rundă de finanțare în care compania suedeză NaturalCycles Nordic AB, care a lansat și a dezvoltat aplicația, a reușit să strângă 7 milioane de dolari.
Compania, fondată de fiziciana Elina Berglund, care a făcut parte din echipa CERN care a descoperit bosonul Higgs, și de soțul ei, Raoul Scherwitzl, a strâns o sumă ”modestă”, spun fondatorii, în condițiile în care prioritatea lor a fost aceea de a aduna în jurul aplicației ”parteneri strategici”, care să îi poată ajuta la dezvoltarea pe mai departe a acesteia. Schertwitzl a refuzat să înainteze date concrete legate de investiția sud-coreenilor.
Aplicația Natural Cycles are peste două milioane de utilizatori la nivel global. Cei care folosesc inelul inteligent Oura au acces la ea începând din luna august. În septembrie, Apple a introdus, pe dispozitivele Apple Watch, un sistem propriu de monitorizare a ovulației.
Statele Unite ale Americii reprezintă cea mai mare piață potențială pentru Natural Cycles, cu atât mai mult cu cât drepturile reproductive și considerațiile privind confidențialitatea utilizatorilor se află în centrul atenției în special după ce anul trecut Curtea Supremă a anulat hotărârea de referință în celebrul caz Roe v. Wade, privind accesul la avort, declanșând un val de restrângeri ale drepturilor la îngrijirea sănătății reproducerii și stârnind îngrijorări legate de confidențialitatea datelor sensibile.
Aplicația Natural Cycles este ”foarte pregătită pentru a evolua într-o piață post-Roe v. Wade”, spune Scherwitzl.
El adaugă că aplicația pune un preț mare pe protecția confidențialității utilizatoarelor, cu atât mai mult cu cât este un dispozitiv medical strict reglementat.
Pe o piață americană pe care multe contraceptive sunt disponibile doar pe bază de rețetă, faptul că Natural Cycles este disponibilă oricărei utilizatoare în mod gratuit o plasează ”într-o poziție unică pe piață, așa încât continuăm să anticipăm un potențial uriaș de creștere”, a adăugat co-fondatorul aplicației.









