UE trebuie să aibă o abordare mai ambițioasă în privința cooperării în domeniul securității
Klaus Iohannis a participat joi la reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului Estic, desfășurată prin sistem de videoconferință. Alături de șefi de stat și de guvern din state membre ale Uniunii Europene, au fost prezenți Președinții Ucrainei și Republicii Azerbaidjan, împreună cu Prim-miniștrii Republicii Moldova, Georgiei, Republicii Armenia și Republicii Belarus, scrie un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Consultările privind viitorul Parteneriatului Estic, lansate în perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, au arătat un consens larg referitor la consolidarea pe mai departe a acestei inițiative de succes, precum și cu privire la rolul important al rezultatelor generate de aceasta, în beneficiul cetățenilor din statele partenere.
În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul României pentru sprijinirea perspectivei europene a celor mai angajați parteneri estici, în acord cu progresele individuale. De asemenea, Președintele României a exprimat susținerea țării noastre pentru o abordare mai ambițioasă a Uniunii Europene în privința cooperării în domeniul securității, în măsură să răspundă intereselor legitime ale Uniunii și statelor partenere din regiune.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis a încurajat statele partenere să continue procesele de implementare a reformelor convenite împreună cu Uniunea Europeană, esențiale pentru a mobiliza beneficii concrete în favoarea cetățenilor și, în funcție de nivelul de ambiție definit în relațiile proprii cu Uniunea Europeană, pentru a progresa pe calea realizării aspirațiilor lor europene.
Președintele României a subliniat, de asemenea, importanța deosebită a agreării unor obiective sectoriale concrete în cadrul Parteneriatului Estic, de natură să genereze proiecte prioritare în cadrul agendei post-2020 și să conducă la o cooperare regională consolidată și la creșterea rezilienței statelor Parteneriatului.
O temă importantă abordată în cadrul reuniunii a fost gestionarea provocărilor comune generate de dezinformare și de amplificarea acțiunilor hibride, context în care șeful statului s-a pronunțat pentru o consolidare a comunicării strategice și pentru o implicare responsabilă a autorităților din statele partenere în scopul promovării beneficiilor reale ale parteneriatului pentru cetățeni.
Nu în ultimul rând, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat sprijinul consistent acordat de către România pentru Republica Moldova și Ucraina în vederea combaterii efectelor pandemiei COVID-19, în valoare de peste 3,5 milioane de euro, respectiv de circa 1,75 milioane de euro, precum și trimiterea de personal medical.









