Planul bugetar al UE se încadrează cu mult sub obiectivele climatice ale Europei
O propunere a Comisiei Europene pentru bugetul multianual și pentru fondul de recuperare riscă să lase un deficit considerabil în investițiile „verzi” necesare pentru îndeplinirea obiectivelor climatice ale Europei, a declarat marți un grup de cercetători citați de Reuters.
Odată cu pandemia ce a scufundat Uniunea Europeană într-o recesiune profundă, liderii din cele 27 de țări ale sale se vor întâlni vineri la Bruxelles pentru a încerca să ajungă la un acord cu privire la bugetul uniunii pentru 2021-27, dar și pentru un fond de stimulare economică.
Comisia Europeană a propus un pachet de 1850 de miliarde de euro, despre care spune că va conduce la o redresare a economiilor europene afectate de virus, bazat pe industrii și tehnologii „verzi”, care ajută la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ce alimentează schimbările climatice.
Cu toate acestea, doar 80 de miliarde de euro sunt alocate ferm pentru protecția climei, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță Climate & Company și de think tank-ul Agora Energiewende, ambele din Germania.
Suma este cu mult sub cele 2.400 de miliarde de euro necesare pentru investiții cu emisii reduse de carbon despre care cercetătorii au spus că ar fi necesare până în 2027 pentru a îndeplini obiectivele actuale ale UE de reducere a poluării.
Aceștia au spus că prioritățile de investiții ar trebui să se extindă rapid către capacități de producție a energiei regenerabile, producția de hidrogen curat, renovări de clădirii pentru economii de energie și infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice.
„Există o discrepanță reală între narațiunea pe care o vedem la cel mai înalt nivel politic și detaliile propunerilor”, a declarat Matthias Buck, șeful politicii energetice europene la Agora Energiewende.
Comisia Europeană a spus că nu poate face comentarii cu privire la un studiu nepublicat. Acesta a spus că 25% din bugetul UE ar trebui să sprijine acțiunile climatice. Dar cercetătorii au spus că lipsa măsurilor de aplicare a creat un „risc politic imens” ca acești bani să fie cheltuiți pentru investiții care poluează.
Chiar dacă toate fondurile UE ar aduce cea mai mare contribuție climatică posibilă, aceasta ar însuma doar 675 miliarde de euro până în 2027.









