Hidroelectrica, licitație pentru echipamente de videoconferință în valoare de 2,62 milioane de lei
Hidroelectrica va achiziționa cu 2,62 milioane de lei, fără TVA, echipamente pentru videoconferinţe, potrivit unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Obiectivul achiziţiei este realizarea unui sistem de videoconferinţă profesional, securizat, între sediul executiv, sucursale şi uzinele companiei, transmite G4Media. De asemenea, se urmăreşte menţinerea unei comunicaţii optime cu Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor.
Durata contractului va fi de 48 de luni.
Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preţ”, tipul procedurii este licitaţie deschisă, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 18 noiembrie 2024, ora 15:00.
Acţionarul majoritar al Hidroelectrica este statul român, prin Ministerul Energiei.









