ANALIZĂ: Haos în energie, din cauza populismelor din trecut, cu efecte imediate și pe termen lung
- În ședința sa de joi, Curtea Constituțională (CCR) a decis că supraimpozitarea unor producători de energie, măsură adoptată în 2022 laolaltă cu plafonarea facturilor, nu este conformă cu Constituția României, stârnind un adevărat cutremur pe piața energiei, dar și o posibilă nouă gaură în bugetul abia cârpit al statului.
- CCR susține că aplicarea acestei taxări suplimentare a afectat concurența loială și a descurajat producția de energie din surse regenerabile.
- Banii proveniți din impozitarea veniturilor obținute de producătorii de energie au fost colectați în Fondul de Tranziție Energetică și au fost folosiți pentru a deconta către furnizorii de energie diferența dintre prețul pieței și cel al facturilor plafonate.
- În replică, Ministerul Energiei nu a vrut să comenteze prea mult pe marginea deciziei CCR, spunând că așteaptă motivarea deciziei pentru a hotărî pașii următori.
- Potrivit unei analize a Asociației Energia Inteligentă, statul a încasat cca. 27 miliarde de lei în ultimii 2 ani (adică 5,43 mld. de euro), la care s-ar putea adăuga dobânzi de încă cca. 3 mld. de lei (0,6 mld. de euro), bani care ar trebui acum returnați de către stat.
Decizia de joi a CCR a venit ca o mare surpriză în piață, iar efectele sale asupra bugetului de stat încep să iasă la iveală, în termeni de sume pe care statul trebuie să le returneze producătorilor de energie.
CCR a decis că supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, prin impunerea în 2022 a așa-numitei contribuții la Fondul de Tranziție Energetică, constând în veniturile suplimentare ale acestora rezultate din tranzacții angro de vânzare la prețuri de peste 450 lei/MWh (prag redus între timp la 400 lei/MWh), contravine Constituției.
Pe surse, citate de Profit.ro, Guvernul vrea să creadă că decizia CCR se aplică numai pentru viitor, fără să aibă drept efect obligarea statului la restituirea sumelor încasate deja din supraimpozitare.
Pe de altă parte, Asociația Energia Inteligentă (AEI) este de acord că decizia nu implică direct restituirea banilor, însă atrage atenția că deschiderea unor procese în instanță de către firmele din energie care au fost obligate să achite aceste supraimpozite ilegale (conform Curții Constituționale) va conduce, în cele din urmă, la necesitatea plății acestor sume. Iar pentru ca statul să le poată plăti, cel mai probabil asta se va face prin creșterea prețurilor la gaze și energie.
De altfel, Liviu Gavrilă, președintele Asociației Române a Energiei Eoliene (RWEA), a și avut o reacție, pentru Hotnews, în care vorbește despre recuperarea sumelor în instanță:
”La cald, câteva lucruri sunt importante. S-a pierdut substanța juridică, deci practic Guvernul are un termen pentru remediere, adică trebuie să vină să corecteze ceea ce Curtea a decis că nu este constituțional în articolele respective. Întregul sistem de suprataxare în acest moment nu mai există. Ar trebui începute elemente procedurale de recuperare a sumelor, chiar dacă de lungă durată”,
a spus Gavrilă, pentru Hotnews, adăugând că au mai fost cazuri în trecut când instanțele au decis că anumite impozite sunt ilegale, iar investitorii și-au recuperat banii, într-un fel sau altul.
Și Andrei Manea, președintele Asociației Industriei Fotovoltaice din România, a precizat, tot pentru HotNews, că statul va trebui, într-un fel sau altul, să returneze acești bani investitorilor:
”Cu siguranță va exista un nou mecanism care va regla această returnare. Nu mă aștept ca în termen scurt statul român să vireze aceste sume în contul companiilor. Cu siguranță va inventa un nou mecanism prin care acest lucru să se întâmple. A fost ca un credit fără dobândă pentru stat. Companiile sigur au plătit dobânzi când s-au împrumutat pentru acești bani. Mi-ar plăcea să cred că este un semnal de normalitate, că lucrurile trebuie gândite un pic mai mult, chiar dacă sunt măsuri luate în situații de criză, pentru că în final se întorc tot împotriva statului și afectează tot lanțul, până la consumatori.”
AEI explică faptul că decizia CCR va produce efecte din momentul publicării, ceea ce mai înseamnă și că statul pierde o sursă importantă de finanțare a bugetului și a acoperirii subvențiilor la gaze și electricitate.
”Pe lângă faptul că furnizorii reclamă că mai este de achitat cca 2 miliarde de lei, subvenții restante din anul 2023, începând din această toamnă creșterile de preț de pe piața de gaze și energie face necesară din nou plata de subvenții la gaze și energie pentru furnizori. Astfel, o mare întrebare se desprinde: Cum va achita statul aceste subvenții la gaze și energie în următoarele 5 luni și a celor istorice, după decizia Curții?”,
se întreabă cei de la AEI.
Decizia supraimpozitării producătorilor de energie nu este singura decizie populistă pe care o subliniază AEI și despre care spune că va conduce la creșterea prețurilor la energie și gaze.
În anul 2020, se modifica Legea energiei și a gazelor, cu scopul de a se realiza racordarea gratuită la rețelele de gaze naturale, a cărei consecință s-a văzut în anul 2024 când au crescut tarifele de transport cu peste 170% și cele de distribuție cu peste 100%.
Anul acesta, ANRE a refuzat recunoașterea unor investiții realizate de operatori, încălcând legislația existentă pe motivul ”că ar crește prețurile”.
Or, această decizie populistă va avea ca efect, după acțiunile din instanță ale operatorilor, cel mai probabil creșterea tarifelor, ca urmare a necesității recuperării acestor investițiilor nerecunoscute, la care se vor adăuga alte costuri determinate de dobânzi și alte accesorii, mai spun cei de la AEI.
”Deciziile populiste luate de oameni numiți politic în instituții din sectorul energetic, și nu numai, urmează să ne coste foarte mult în viitor. Chiar dacă acești oamenii vor pleca din aceste funcții, în care sunt plătiții cu sute de mii de euro anual, românii vor rămâne să plătească deciziile lor eronate”,
concluzionează autorii analizei.









