The Telegraph: ”Acum e lumea lui Putin și a lui Trump!” Europa are loc la masă sau doar… în meniu?

Într-o analiză semnată de unul dintre cei mai experimentați jurnaliști specializați în politică externă și corespondent la Moscova, Roland Oliphant, cotidianul britanic The Telegraph atrage atenția că iminentele discuții ”de pace” între Donald Trump și Vladimir Putin, convenite într-o convorbire telefonică de aproape 90 de minute în cursul zilei de miercuri, scurtcircuitează Europa, care rămâne să afle dacă se va afla la masa discuțiilor sau se va afla ”doar în meniul” de la acea masă. ”Acum e lumea lui Putin și a lui Trump”, titrează The Telegraph.

Textul integral al analizei lui Roland Oliphant, mai jos:

Nimic despre Ucraina fără Ucraina.

De la declanșarea invaziei, asta a fost mantra americană – promisiunea de a ceda jocului Rusiei care vizează să divizeze terțe țări între cele două superputeri.

Nu mai e cazul.

În ceea ce Donald Trump a numit un apel telefonic ”foarte productiv”, el și Vladimir Putin ”au convenit ca echipele noastre omoloage să înceapă negocierile de îndată”.

Dacă așa s-a chiar întâmplat, este o mare victorie pentru viziunea lui Putin asupra lumii.

Dintotdeauna, viziunea președintele Rusiei a fost aceea că doar acele țări care decid soarta altora pot fi cu adevărat suverane.

A fost dintotdeauna hotărât să facă în așa fel încât Rusia să fie una dintre marile puteri – alături de Statele Unite și China – calificate pentru a împărți restul lumii între ele.

De aceea a vrut mereu să vorbească cu Washington-ul, nu cu Kievul, despre soarta Ucrainei. Orice altceva ar fi însemnat o umilire.

Cu toate acestea, o victorie pentru ego-ul lui Putin nu este același lucru cu o victorie în război. Cel puțin, nu ar trebui să fie.

Pete Hegseth, secretarul apărării din administrația domnului Trump, a schițat contururile viziunii președintelui SUA asupra păcii în termeni clari, în timpul întâlnirii de miercuri cu miniștrii apărării din NATO.

Teritoriul ocupat nu va fi restituit Ucrainei, a spus el, ceea ce implică o înghețare a conflictului de-a lungul actualei linii de contact. Ucraina nu va primi nici calitatea de membru NATO, nici o garanție de securitate conform articolului 5. Și absolut niciun bocanc american nu va călca în teritoriile unde vor fi desfășurate forțe de menținere a păcii.

Este un business necruțător, care va recompensa Rusia cu pământ furat și va lăsa Ucraina vulnerabilă la un al nou atac în anii următori.

Pe de altă parte, Hegseth a cerut și garanții de securitate suficiente pentru a descuraja un alt atac rusesc, recunoscând că noul acord nu poate fi un ”Minsk 3.0” – o referire la cele două acorduri de pace anterioare de care Rusia s-a folosit pentru a căpăta timp de regrupare, înainte de a relua atacul.

Dacă o astfel de promisiune va fi ținută, iar Ucraina păstrează Kievul, Harkovul, Odesa, Hersonul și Dnipro și, mai ales, dacă rămâne liberă și devine prosperă, atunci se poate spune că poporul ucrainean a câștigat.

Da, cu costuri teribile și cu o pace imperfectă – dar, cu toate acestea, ucrainenii vor fi câștigat și vor putea avea un viitor.

Marea Britanie și ceilalți aliați care le-au fost alături de când a început invazia vor putea, și ei, să revendice o parte din acea victorie.

Dar la mijloc se ascunde un șiretlic.

Domnii Trump și Hegseth au explicat într-un limbaj pe care chiar și un copil l-ar putea înțelege: America nu este interesată să asigure securitatea ucraineană sau europeană.

Deci, forma păcii va depinde de Europa – inclusiv de Marea Britanie.

Sir Keir Starmer și omologii lui de peste Canal(ul Mânecii) trebuie să decidă dacă vor ei înșiși să aleagă soarta continentului lor sau, dacă nu, să permită Moscovei și Washington-ului să o facă în locul lor.

Asta va însemna investiții masive în forțele armate și în industriile de apărare, pentru descurajarea unui viitor atac rusesc, nu doar asupra Ucrainei, ci și asupra țărilor europene membre ale NATO.

Va mai însemna ajungerea la compromisuri dificile și luarea unor decizii de cheltuieli publice complicate din punct de vedere politic. Dar este realizabil.

Acum, Ucraina are cea mai mare, cea mai întărită și cea mai capabilă armată din Europa.

Dacă Marea Britanie și alți aliați își vor respecta cuvântul dat, ar putea organiza o apărare credibilă a continentului de la Marea Neagră până la Marea Barents, de la Harkov până în comitatul Kerry (neutralitatea Irlandei va depinde, de asemenea, de acea descurajare europeană care funcționează în cazul retragerii americane).

Alternativa probabil arată astfel: în câțiva ani, Putin se va întoarce în Ucraina să ia Harkovul și Kievul. Va invada apoi o țară NATO, liniștit că alianța nu se va ridica la înălțimea retoricii sale de apărare colectivă (subl.n.).

S-ar dovedi, foarte probabil, că are dreptate.

Marea Britanie și Europa vor trăi atunci în ceea ce diplomaților ruși le place să numească ”o nouă arhitectură europeană de securitate”.

Va fi o lume în care punctul de vedere al lui Putin despre cei puternici, care le determină soarta celor slabi, va domina.

Nu există nicio scuză pentru cei care s-ar putea arăta surprinși.

Retorica domnului Trump a fost consecventă. Mutarea atenției americane către Pacific a început, de altfel, sub Barack Obama. Nervozitatea americanilor față o Europă nerecunoscătoare și care nu dă nimic la schimb îl precede chiar și pe el.

Iar această enervare americană este acum agravată de dezghețul dintre Washington și Moscova, în condițiile în care Trump a spus că el și Putin au convenit să se viziteze reciproc.

Cordonul sanitar cu care țările occidentale au vrut să țină Moscova la o parte, în încercarea de a-l izola pe președintele rus, s-a spart.

Unitatea în fața celorlalți a fost, până acum, unul dintre cele mai importante puncte forte ale NATO. Cu mai puțin de o oră înainte de discursul lui Hegseth în fața Grupului de Contact pentru Apărare al Ucrainei – format din peste 50 de aliați care coordonează ajutorul pentru Kiev – Mark Rutte, secretarul general al NATO, a oferit un avertisment public cu privire la negocierea cu Putin:

”Putem să ne gândim mult și bine la cea mai bună cale de urmat, dar este important să nu ni-l imaginăm mai înțelept decât este deja”, a spus domnul Rutte într-o conferință de presă.

Unii de prin NATO vor saluta cu entuziasm concesiile exprimate de dl. Hegseth cu privire la Ucraina.

Diplomații germani și-au exprimat de multă vreme scepticismul cu privire la revenirea Ucrainei la vechile sale granițe, ca să nu mai vorbim de oportunitatea apartenenței sale la NATO.

Volodimir Zelenski nu a fost luat prin surprindere. Doar cu o zi înainte, spunea că se teme ca nu cumva Ucraina să fie exclusă de la discuțiile dintre americani și ruși.

Războiul nu s-a terminat încă. Domnul Zelenski este un om de stat capabil și foarte motivat, care se va folosi de orice ocazie pentru a ajunge la cel mai bun acord posibil pentru Ucraina.

Încă mai sunt multe în joc, iar neîndurătoarele și inevitabilele reguli ale războiului ne învață că luptele de pe front urmează chiar să se intensifice, pe măsură ce se apropie o încetare a focului.

Între timp, Marea Britanie și Europa trebuie să se întrebe dacă vor să fie la masă sau vor să se afle pe meniu.

Este momentul deciziei.