Cristian Pavel: Se răstește oul la găină?
Autor: Cristian Pavel, jurnalist cu experiență, la ”Flacăra” (1990-1992), ”Expres” (1992-1994), ”Capital” și ”Succes” – Ringier România (1994-2000), ”Bani noștri” și ”Invest Romania” – Media On (2000-2002), ”eFinance” și ”Piața Financiară” – Finmedia (2002-2018), actualmente director editorial în Grupul Universul Juridic, ca redactor-șef al revistelor ”Legal Magazin”, ”Lady Lawyer” și ”Pro Universitaria”, pentru contributors.ro
Ar fi putut fi, vreodată, justificate argumentele lui J. D. Vance în fața prietenilor europeni, aliați NATO?
După ce prezidentul MAGA a spus răspicat că UE s-a purtat ”atroce” cu SUA în relațiile economice, am studiat și eu puțin situația, care spune cu totul altceva:
În 2024, balanța comercială dintre Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite ale Americii (SUA) a înregistrat un excedent în favoarea UE de aproape 150 de miliarde de euro (nici vorbă de peste 300 miliarde, cum spune Trump!), comparativ cu 38 de miliarde de euro în anul precedent.
Creșterea s-a datorat în mare parte scăderii prețurilor la combustibilii fosili, ceea ce a redus considerabil valoarea importurilor UE în acest sector. În 2023, comerțul total de bunuri și servicii între UE și SUA a depășit 1,5 trilioane de euro, consolidând relația economică strânsă dintre cele două regiuni.
Dar începând din 2016, balanța comercială în domeniul serviciilor a înregistrat un deficit pentru UE, ajungând la 96,9 miliarde de euro în 2022.
Aceasta indică faptul că, deși UE are un excedent în comerțul de bunuri cu SUA, în sectorul serviciilor SUA înregistrează un avantaj.
Este important de menționat că aceste date reflectă o relație comercială dinamică și complexă între UE și SUA, influențată de factori precum fluctuațiile prețurilor la energie și politicile comerciale bilaterale.
Mai mult: conform datelor oficiale Eurostat, în 2023, investitorii din Uniunea Europeană dețineau stocuri nete de investiții străine directe (ISD) în afara UE în valoare totală de 9.160 miliarde de euro. Dintre acestea, 2.437 miliarde de euro (aproximativ 26,6%) erau investite în Statele Unite ale Americii, făcând din SUA principala destinație a ISD-urilor europene.
În 2023, doar companiile germane au realizat investiții directe de 15,7 miliarde de euro în SUA, o creștere semnificativă față de cele 8,2 miliarde de euro investite în anul anterior.
Sunt de beștelit membrii UE – singurii aliați tradiționali și valabili ai SUA?
Cei care au afinități culturale inegalabile, de limbă și istorie?
Cei alături de care s-a ajuns la victoriile din cele două războaie mondiale?
Cei care au susținut, cu fonduri și cu sânge, incursiunile nebunești ale americanilor din Irak și Afganistan?
Cei care au stat la baza fondării și construcției democratice a celor 50 de state americane (organizare socială, legislativă, economică, culturală, gastronomică etc.)?
Cei care au alimentat sau care au generat, cu talentele lor (plătite sau furate) toată ascensiunea SUA?
Postfactum, Donald Trump a comentat cu mândrie declarațiile lui J.D. Vance la Munchen:
„Mi s-a părut că a susținut un discurs foarte bun, de fapt, un discurs foarte STRĂLUCIT”
Am băut gaz, oameni buni? Se răstește oul la găină???









