Bursa de la București a deschis pe verde ședința de astăzi. Indicele BET, creștere de 0,38%
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de astăzi. Rulajul se cifra la 7,45 milioane de lei (1,47 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor, potrivit Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o creștere de 0,38%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, consemna o apreciere de 0,36%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câștigat 0,32%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, s-a apreciat cu 0,13%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o apreciere de 0,33%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, înregistra un avans de 0,27%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, era în creștere cu 0,35%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (12,84%), Condmag (+6,45%) și Teraplast (+1,48%).
Pe de altă parte, în scădere erau acțiunile Grupul Industrial Electrocontact (-10%), Simtel Team (-4,53%) și Sinteza (-4,38%).









