FT: Avionul șefei CE, vizat de bruiaje rusești, care au cauzat dezactivarea serviciilor GPS
Avionul cu care preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen efectuează un turneu diplomatic în state din Uniunea Europeană (UE) aliate Ucrainei a fost nevoit să aterizeze în Bulgaria, din cauza unei presupuse bruieri a semnalului GPS, relatează britanicii de la Financial Times (FT), care trei oficiali familiarizați cu problema. Reprezentanții UE au confirmat incidentul, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Potrivit FT, serviciile de navigaţie GPS de pe Aeroportul din Plovdiv au fost dezactivate, în urma unor presupuse interferenţe ruse, declară trei oficiali informaţi despre incident.
”Tot GPS-ul în zona aeroportuară a fost afectat. După ce a survolat aeroportul dimp de o oră, pilotul a decis să aterizeze în mod manual, cu ajutorul unor hărţi analogice”,
a declarat unul dintre ei.
Autoritatea bulgară a serviciilor de circulaţie aeriană a confirmat incidentul într-un comunicat transmis FT.
”Începând din februarie 2022, constatăm o creştere notabilă a bruiajului GPS, iar mai recent a cazurilor de uzurpare a identităţii”,
anunţă agenția.
Aceste metode sunt desfăşurate de obicei de către servicii militare şi de informaţii în apărarea unor instalaţii sensibile.
Ursula von der Leyen venea din Polonia să se întâlnească cu premierul bulgar Risen Jeleazkov şi la o vizită a unei fabrici de muniţie.
Bulgaria este unul dintre principalii furnizori de echipament militar ai Ucrainei.
În pofida problemelor de pe aeroport, preşedinta Comisiei Europene, un fost ministru german al Apărării, şi-a desfăşurat cu bine misiunea şi apoi a plecat de la Plovdiv cu acelaşi avion.








