A înviat Kapustin! Ucraina a înscenat moartea unui general rus partizan pentru a descoperi spioni
Ucraina a afirmat, joi, că un comandant militar rus care lupta pentru Kiev, a cărui moarte fusese anunţată săptămâna trecută, era de fapt în viaţă şi că decesul său fusese înscenat pentru a identifica agenţi ruşi, informează news.ro, care citează AFP.
Pe 27 decembrie, Corpul Voluntarilor Ruşi (RDK) a anunţat că Denis Kapustin, comandantul său, a fost ucis pe front în sectorul Zaporijjie (sud) în timpul unui atac cu drone ruseşti.
Serviciile de informaţii militare ucrainene (GUR) au anunţat joi că această moarte era fictivă şi făcea parte dintr-o „operaţiune specială” desfăşurată timp de peste o lună.
„Felicitări pentru revenirea ta la viaţă, este întotdeauna o bucurie”,
a declarat şeful GUR, Kirilo Budanov, într-o discuţie prin videoconferinţă cu Denis Kapustin, difuzată de serviciile sale.
La rândul său, Denis Kapustin s-a declarat gata să „se întoarcă în zona de operaţiuni” de pe front şi să continue să comande unitatea sa.
Potrivit GUR, simularea acestei morţi a permis identificarea membrilor serviciilor speciale ruse care pusese preţ pe capul lui Denis Kapustin şi doreau să-l asasineze.
„Am primit, de asemenea, suma de bani alocată de serviciile speciale ruse pentru a comite această crimă”,
şi anume 500.000 de dolari, a afirmat un responsabil anonim al GUR în acest videoclip.









