Analiză The Economist | Europa riscă o criză a pământurilor rare între China și America

De-a lungul anilor, Europa a intrat într-o stare de somnambulism, devenind dependentă de tot felul de lucruri, de la serviciile digitale americane la energia rusă. Dependența sa de pământurile rare din China, esențiale în toate domeniile, de la mașini electrice și turbine eoliene până la avioane de vânătoare, este probabil cea mai greu de eliminat. Când China a început să restricționeze exporturile anul trecut, producătorii europeni au intrat în panică. A început o cursă globală pentru minereuri, care a pus în opoziție abordarea bazată pe reguli a Uniunii Europene cu cea agresivă a Americii. Pe 4 februarie, America va găzdui un summit al țărilor producătoare de minerale critice la Washington. Ce va aduce Europa la masa negocierilor?, se întreabă The Economist.

Influența Chinei se bazează pe monopolul său aproape total asupra lanțurilor de aprovizionare cu metale rare. Aceasta deține 70% din minereurile extrase, peste 90% din materialul rafinat și nouă zecimi din magneții fabricați din acestea. A consolidat industria într-o mână de campioni naționali și a dezvoltat un sistem de urmărire pentru a monitoriza fiecare tonă de metale rare.

America are nevoie de pământuri rare pentru a construi lasere și avioane, dar Europa este mai expusă. Are mai puține zăcăminte exploatabile și importă mai multe materiale cheie decât oricine altcineva, cu excepția Japoniei. Germania, o țară cu o industrie puternică, este cel mai mare importator de magneți permanenți.

„Acest lucru reprezintă un risc iminent și nu unul tolerabil”,

afirmă un oficial european.

Când America a încercat să înăsprească controlul asupra exporturilor de produse de înaltă tehnologie către China vara trecută, a apelat la firme europene, în special la ASML, cel mai mare producător mondial de mașini care imprimă cipuri. China a răspuns prin restricționarea transporturilor de pământuri rare. De atunci, firmele europene au fost nevoite să divulge secrete comerciale Chinei pentru a putea solicita licențe.

„În 2025, China a învățat că poate perturba industriile europene cu costuri reduse”,

susține Joris Teer de la Institutul pentru Studii de Securitate al UE, un grup de reflecție cu sediul la Paris.

În octombrie, cele două superputeri au încheiat o armistițiu de 12 luni și exporturile chineze au fost reluate, dar este posibil ca acesta să nu dureze. În ianuarie, China a înăsprit din nou exporturile către Japonia din cauza remarcilor făcute de liderul său cu privire la Taiwan.

Cursa pentru asigurarea unor surse alternative de metale rare este aglomerată. Unchiul Sam îi depășește pe toți, investind bani atât în proiecte, cât și în țările gazdă. Eforturile sale de a vedea ce funcționează par haotice pentru europeni, dar sunt coordonate de David Copley, un fost miner de aur care face parte din Consiliul Național de Securitate al Americii. Din cele zece proiecte susținute de guvern în 2025-2026 enumerate de Project Blue, o firmă de consultanță, patru sunt sponsorizate de America și doar unul de Europa: Carester, o fabrică de rafinare și reciclare din sud-vestul Franței. America a semnat o serie de acorduri de investiții pentru dezvoltarea de proiecte în țări precum Australia, Malaezia și Arabia Saudită. În schimb, acordurile pe care Europa le urmărește, majoritatea în Africa, „nu ar fi fost considerate proiecte de prim rang cu doar câțiva ani în urmă”, afirmă un expert din industrie.

Europa este, de asemenea, în urma Japoniei, care are un avans de 15 ani: aceasta a lansat răspunsul său după ce China a restricționat importurile de pământuri rare în 2010. Japonia are acum o singură agenție puternică de achiziții de minerale, un dialog stabilit cu întreprinderile și o industrie internă de magneți gata să prelucreze materialele importate. Tehnocrații din cele 27 de țări ale UE se străduiesc să țină pasul cu realitățile pieței. Sponsorul unei mine active de pământuri rare din emisfera sudică spune că la cele câteva convorbiri telefonice pe care le-a avut cu oficialii Comisiei Europene au participat două duzini de persoane, „niciuna dintre ele neavând un titlu care să sugereze o experiență comercială”.

Pe 3 decembrie, UE a prezentat strategia Resourceeu pentru a coordona eforturile statelor membre și a promova achizițiile și stocarea comune. Centrul european pentru materii prime critice, care urmează să fie înființat în acest an și care va fi modelat după omologul său japonez, ar trebui să acționeze ca sediu strategic al operațiunii. Dar banii sunt puțini. UE strânge cu greu 3 miliarde de euro (3,6 miliarde de dolari) pentru a investi în lanțurile de aprovizionare și în reciclarea celor 34 de tipuri de materii prime extrase pe care le consideră critice. Doar două dintre aceste 34 de tipuri sunt pământuri rare (ușoare și grele). Primul proiect care va primi finanțare este în Groenlanda. Fondul german de investiții în resurse va sprijini doar trei proiecte, unul dintre acestea fiind o mină și o rafinărie de pământuri rare din Australia, deținute de o companie cu sediul în Perth.

Criticii abordării americane consideră că aceasta va distorsiona piețele și va risipi o mulțime de bani. Prin urmare, administrația Trump dorește să coopteze alte țări din G7 pentru a forma un club de cumpărători, care să includă prețuri minime, astfel încât concurenții chinezi să nu poată falimenta noile proiecte prin scăderea prețurilor. Europa recunoaște, de asemenea, necesitatea unui astfel de sprijin din partea cererii, dar va fi reticentă în a adera la planurile americane. În schimb, UE ar putea să-și valorifice punctele forte ca piață mare și competitivă, cu reguli stabile.

Benchmark Minerals, o firmă de date, sugerează că cererea blocului pentru oxizi de pământuri rare cheie ar putea fi dublă sau triplă față de cea a Americii până în 2030, în funcție de element; unul din cinci magneți va ajunge, de asemenea, în Europa. Obiectivele industriei pentru ceea ce trebuie aprovizionat din afara Chinei, împreună cu achizițiile și stocurile la nivelul blocului, ar trebui să creeze o cerere garantată la un preț competitiv pentru următoarea serie de proiecte.

„UE încearcă să remedieze o disfuncționalitate a pieței fără a provoca o alta”,

spune Vasileios Tsianos de la Neo Performance Materials, o firmă canadiană care separă pământurile rare și produce magneți în Estonia.

Un alt punct forte al Europei este că, în timp ce America și China tind să ceară concesii politice pentru investiții, europenii vor doar materialele. Proiectele europene acordă de obicei mai multe contracte firmelor locale decât cele chinezești și adaugă ajutoare în beneficiul populației. Cu excepția câtorva susținători ai politicii industriale nativiste, majoritatea guvernelor europene sunt dispuse să ajute industriile de materii prime să se dezvolte în alte părți, atâta timp cât Europa își asigură producția. Recentele acorduri de liber schimb ale UE, care reduc tarifele pentru materialele prelucrate, se încadrează în această abordare.

Europa joacă un joc pe termen lung, dar trebuie să accelereze ritmul și să aloce mai mulți bani. Un element din categoria pământurilor rare, europiul, este abreviat Eu. Acesta este utilizat în lumini roșii strălucitoare, cum ar fi semnalele de alarmă. Dacă China blochează din nou exporturile, Europa ar putea avea nevoie de acestea.