The Economist: Cine a obținut cel mai bun acord comercial de la Donald Trump?

În ultimele săptămâni, președintele Donald Trump a încheiat acorduri comerciale cu Argentina și India. Ambele țări au obținut o scutire parțială de tarife, facilitând firmelor americane vânzarea de bunuri către cetățenii lor în schimb. Reacția a fost rapidă. Sindicatele fermierilor indieni au numit acordul o „captare totală”; un politician al opoziției a avertizat că India riscă să devină „un loc de depozitare a deșeurilor”. Astfel de acuzații au devenit familiare. Fostul prim-ministru al Franței a descris acordul UE cu America ca un act de „supunere”, scrie The Economist.

Deși Trump nu a reușit să atingă cele „90 de acorduri în 90 de zile” promise de administrația sa în aprilie anul trecut, el a semnat o serie de astfel de acorduri. America a încheiat cinci acorduri comerciale reciproce finale – inclusiv cu Argentina, Cambodgia și Malaezia – plus aproximativ o duzină de „cadre” mai flexibile cu parteneri precum UE și India. Acestea sunt în mod deliberat subțiri: mai puțin de opt pagini și încărcate cu angajamente vagi. Niciunul nu are aprobarea Congresului, aplicare obligatorie sau un mecanism clar de soluționare a litigiilor. Chiar și așa, au stabilit noi termeni de acces la piața americană. Cine a ieșit învingător?

Cambodgia și Malaezia au plătit cel mai mare preț. Neavând dimensiuni și putere de influență, ambele țări au grăbit adoptarea acordurilor. În schimbul unor noi rate tarifare reciproce de 19% și al unor scutiri pentru multe exporturi, ambele țări au oferit concesii ample. Unele au fost convenționale, cum ar fi eliminarea unor tarife și relaxarea regulilor sanitare. Altele au mers mult mai departe. Malaezia a fost de acord să imite controalele americane la export împotriva țărilor terțe „non-piață” (adică China) și să se consulte cu Trump înainte de a semna acorduri comerciale digitale. Mai mult, America poate rezilia pactul dacă Malaezia încheie un alt acord care nu-i place. Un fost politician malaezian l-a numit „cel mai rău acord semnat de Malaezia de la independența din 1957. Chiar și actualul ministru al comerțului din Malaezia a vorbit despre clauze „nedrepte”.

Cei cu o influență mai mare asupra Americii – inclusiv UE, Japonia, Coreea de Sud și Taiwan – au cedat mai puțin. Acest grup controlează totul, de la lanțurile de aprovizionare industriale până la cipuri semiconductoare avansate. Fiecare se confruntă cu tarife reciproce de 15% și a obținut o scutire de la taxele pe bunuri, inclusiv mașini, medicamente și semiconductori. În schimb, vor elimina multe tarife industriale și agricole și vor reduce barierele netarifare pentru vehiculele americane. De asemenea, au făcut promisiuni atrăgătoare – cum ar fi cea a UE de a cumpăra energie americană în valoare de 750 de miliarde de dolari sau cea a Taiwanului de a investi 250 de miliarde de dolari acolo – care este puțin probabil să fie îndeplinite.

India, de asemenea, a negociat un acord mediocru dintr-o poziție de dependență limitată, oferind o liberalizare țintită mai degrabă decât concesii radicale. A asigurat o rată tarifară reciprocă de 18%, plus scutiri condiționate pentru medicamente generice și piese de aeronave și auto. În schimb, va facilita accesul pe piață pentru bunurile industriale americane și unele exporturi sensibile din punct de vedere politic, cum ar fi produsele din porumb modificate genetic.

Țările care au obținut cel mai mare acces la piața americană la cel mai mic cost au fost Argentina și Marea Britanie. Ambele au primit rate tarifare plafonate la 10%, cu excepții majore, cum ar fi posibilitatea de a vinde cantități mari de carne de vită netaxată americanilor. Firmele britanice pot vinde 100.000 de mașini pe an la rata de 10% și au obținut reduceri ale taxelor pe piese auto și oțel. În schimb, ambele țări și-au extins accesul la piețele lor, evitând însă multe obligații impuse în alte părți.

Pentru cei care cred că deficitele comerciale semnifică eșecul, iar surplusurile succesul, Trump este câștigătorul clar. America a obținut un acces mai mare la piață pentru exportatorii săi, promite să elimine barierele netarifare și angajamente vaste de investiții. Aproape fiecare acord prevede, de asemenea, cooperarea în ceea ce privește controlul exporturilor și practicile neloiale ale țărilor terțe, adică China. Multe restricționează, de asemenea, taxele pe serviciile digitale și extind raza de acțiune a reglementărilor americane în străinătate.

Totuși, această gândire mercantilistă – exporturile sunt bune, importurile sunt rele – este o modalitate proastă de a ține scorul. Tarifele vamale impuse de America îi presează pe consumatori și reduc concurența. Partenerii săi comerciali, în schimb, sunt forțați să se deschidă. Aceste schimbări vor dura mai mult decât acordurile în sine. În cele din urmă, țările care au făcut cele mai mari concesii ar putea fi cele care vor câștiga cel mai mult.