BVB: Profitul Transelectrica a scăzut anul trecut cu aproape 40% față de 2024
Rezultatul net realizat de Transelectrica în 2025 este de 360 milioane de lei, în scădere cu 214 milioane de lei față de 2024, arată rezultatele financiare publicate de companie la BVB.
„Anul 2025 s-a desfășurat într-un context energetic caracterizat de transformări accelerate și cerințe de reglementare tot mai complexe, pe fondul tranziției către un sistem energetic decarbonizat și interconectat la nivel european”,
transmite compania.
„În linie cu obiectivele strategice ale Companiei, Transelectrica a continuat să acorde prioritate dezvoltării și modernizării Rețelei Electrice de Transport, cu accent pe integrarea surselor regenerabile, creșterea capacității de evacuare a noilor producători din surse regenerabile, în mod special, și adaptarea infrastructurii la noile profile de consum. Aceste direcții de acțiune sunt esențiale pentru susținerea securității energetice, a stabilității sistemului și a dezvoltării economice pe termen lung”,
transmite Transelectrica.
Pe parcursul anului 2025, compania a înregistrat venituri totale operaționale de 5,573 miliarde de lei comparativ cu anul precedent când s-au înregistrat venituri totale operaționale de 7,879 miliarde de lei.
În cadrul segmentului activităților cu profit permis comparativ cu anul precedent, compania a înregistrat un rezultat pozitiv în suma de 463 mil lei la 31 decembrie 2025, dar în scădere față de rezultatul în suma de 531 mil lei realizat la 31 decembrie 2024, în contextul în care veniturile operaționale au fost diminuate cu 0,4% (-10 mil lei), iar cheltuielille operaționale (inclusiv amortizarea) au crescut cu 3% (+58 mil lei).
Veniturile din interconexiune au înregistrat o creștere de 55 mil lei respectiv de la 282 milioane de lei în anul 2024 la 337 milioane de lei în anul 2025, corespunzătoare nivelului de utilizare a disponibilităților capacității de interconexiune de către traderii de pe piață de energie electrică. Piață de alocare a capacităților de interconexiune este fluctuantă, prețurile evoluând în funcție de cererea și necesitatea participanților pe piață de energie electrică de a achiziționa capacitate de interconexiune. Astfel, creșterea din perioada analizată a fost influențată de modelul de formare al prețului în funcție de cerere și oferta. Alocările implicite, în care sunt prevăzute simultan capacitate și energie, sunt puternic influențate de variațiile prețului energiei electrice pe bursele din Europa.
În anul 2025, Compania a înregistrat venituri din tranzacționarea energiei pentru CPT (45,8 mil lei) mai mici compartiv cu perioada similară a anului 2024 (95,5 mil lei), respectiv -49,6 mil lei. Creșterea cheltuielilor operaționale, inclusiv amortizarea cu 58 mil lei (1.870 mil lei la 31 decembrie 2025 față de 1.812 mil lei la 31 decembrie 2024), a fost influențată în principal de creșterea cheltuielilor cu mentenanță, a celor cu personalul și altor costuri (în principal cheltuieli cu impozite și taxe +27 mil lei).
Eliminarea mecanismului de achiziție centralizată de energie electrică (MACEE) cu preț reglementat de la 1 aprilie 2024, precum și eliminarea schemelor de plafonare a prețurilor la energia electrică și gaze începând cu 1 iulie 2025 au condus la creșteri ale prețului pe piețele pe termen scurt. Segmentul activităților zero-profit a înregistrat un rezultat negativ la 31 decembrie 2025 (-142 mil lei), comparativ cu rezultatul pozitiv realizat la 31 decembrie 20249 (+48 mil lei). Veniturile activității zero profit au înregistrat o scădere semnificativă determinată în principal de diminuarea veniturilor pe piață de echilibrare (-2.290 mil lei) datorită prețurilor înregistrate la nivelul pieței de echilibrare, a tarifului aprobat de ANRE pentru serviciile de sistem comparativ cu aceeași perioada a anului precedent, în contextul scăderii cantității cu 0,2%. Piață de echilibrare este folosită de Transelectrica pentru asigurarea echilibrării în timp real a consumului cu producția, pentru garantarea funcționarii sigure și stabile a SEN și pentru administrarea oricărei restricții din cadrul SEN..
Rezultatul net al companiei pentru toate activitățile (cu profit permis și zero profit) este de 360 milioane de lei în scădere cu 214 milioane de lei față de 2024, când acesta a fost de în suma de 586 mil lei. Aceasta
„în principal din cauza impactului generat de rezultatul activităților zero profit, în contextul în care rezultatul activităților cu profit permis a fost diminuat în principal de scăderea cu 196 mil lei a componenței „Alte venituri”, de ex.venituri conjuncturale care nu s-au mai regăsit în anul 2025 (venituri din ajutoare de avarie și litigiul câștigat cu ANAF în anul 2024 în cuantum de 95 milioane lei, etc)”,
explică reprezentanții companiei.
Față de anul 2024, s-a înregistrat o creștere de 31% a schimburilor comerciale la import și de 33% a schimburilor comerciale la export, respectiv o scădere de 27% a energiei tranzitate, pe fondul unui consum intern de energie electrică la nivelul SEN mai redus față de perioada similară de anul trecut și în condițiile variațiilor de hidraulicitate din această perioada (comparativ cu anul trecut, s-au înregistrat valori mult mai scăzute în luna iulie 2025 și în a două jumătate a lunii septembrie și mai mari în cursul lunii august 2025).
Gradul de realizare a programului anual de investiții la 31 decembrie 2025 este de 104,9% față de Programul Anual de Investiții 2025 aprobat AGA de 96,5% față de Programul Anual de Investiții 2025 Revizia A6 la Total General și de 96,9% la categoria Cheltuieli proprii Companiei (în condițiile în care valoarea aprobată pentru cheltuieli de investiții proprii Companiei a rămas nemodificată în PĂI Revizia A6 față de PĂI aprobat AGA).









