The Economist: Sfârșitul războiului din Iran prefigurează un „eșec glorios” pentru Israel

Timp de citire: 4 minute

Pe 28 februarie, sute de avioane de război americane și israeliene au decolat simultan pentru a lansa salva de deschidere a războiului lor împotriva Iranului. Timp de 40 de zile, parteneriatul militar al celor doi aliați a fost intens și strâns. Dar, pe măsură ce Donald Trump și liderii Iranului au ajuns săptămâna aceasta la un acord care ar prelungi încetarea focului și ar pune capăt războiului lor, natura acestui parteneriat s-a schimbat. Israelul a fost exclus din negocierile cu Iranul. Judecând după detaliile acordului (Israelul nu a primit o copie) care au apărut până acum, acesta abordează puține, dacă abordează câteva, dintre preocupările Israelului, scrie The Economist.

Rezultatul pentru Israel este, așa cum îl descrie unul dintre diplomații țării la Ierusalim, „un eșec glorios”. Este, de asemenea, o lovitură personală pentru prim-ministrul Israelului, Binyamin Netanyahu. El a investit un capital politic enorm pentru a-l convinge pe președintele Americii că un război cu Iranul ar putea schimba fundamental situația din Orientul Mijlociu în bine, poate chiar ar putea răsturna regimul Republicii Islamice. Într-o conferință de presă cu presa israeliană din 15 iunie, el a susținut că războiul a fost un succes și că „am salvat Israelul de amenințarea anihilării nucleare”. A evitat însă subiectul acordului dintre Trump și Iran.

În ciuda afirmațiilor lui Netanyahu și a pagubelor semnificative provocate Iranului, regimul rămâne în picioare. Cei de linie dură au fost întăriți. Acordul care urmează să fie semnat pe 19 iunie, la Geneva, nu abordează imediat programul nuclear al Iranului, cea mai mare preocupare a Israelului. Acesta va face obiectul unor discuții care vor continua în următoarele 60 de zile. Nu există nicio garanție că aceste discuții vor fi concludente; este plauzibil să fie prelungite de nenumărate ori. Iranul își păstrează capacitatea de a lansa rachete balistice asupra Israelului, asupra restului Orientului Mijlociu și nu numai. Nu se așteaptă ca acordul cu America să se refere deloc la programul de rachete balistice al Iranului.

Nici nu va aborda una dintre celelalte mari preocupări ale Israelului: rețeaua de intermediari regionali a Iranului. Cel mai puternic dintre aceștia, Hezbollah, miliția șiită din Liban, obține o nouă protecție împotriva atacurilor israeliene în cadrul acordului. Israelul aproape a zădărnicit armistițiul cu câteva ore înainte de a fi anunțat, când a atacat o țintă din Beirut, după ce Hezbollah a lansat mai multe drone. Însă, în loc să deraieze negocierile, așa cum își dorea în mod clar Netanyahu, atacul nu l-a făcut decât să-l încurajeze pe Trump să încheie acordul.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a insistat că trupele vor rămâne în „zonele de securitate” pe care Israelul le-a capturat în sudul Libanului în ultimele trei luni, dar Iranul cere ca o retragere israeliană să facă parte și din acordul cu America.

Israelul nu se mai poate baza pe sprijinul aliatului său în această privință. Președintele american a acordat, de asemenea, o serie de interviuri în care a spus că este „atât de supărat” pe fostul său partener pentru că nu a avut „nicio judecată” în lansarea atacului asupra Beirutului și l-a descris ca fiind „un tip foarte dificil” care „ar trebui să ne fie foarte recunoscător”.

Era clar deja în timpul războiului, mai ales când atacurile israeliene asupra instalațiilor energetice au stârnit furia lui Trump, că obiectivele celor două țări erau din ce în ce mai divergente. Președintele era mult mai interesat să se ocupe de același regim pe care Israelul dorea să-l înlăture.

Un oficial israelian care a fost anterior staționat la Washington a declarat că „o mare parte a problemei este că nu mai avem același tip de relație cu America în care oficialii vorbeau deschis între ei la toate nivelurile. Acum, totul a fost subsumat de legătura dintre Netanyahu și Trump și de dramele lor personale.”

Mai fundamental, obiectivele Israelului și Americii în Iran au devenit mai puțin aliniate. Câteva voci din cadrul sistemului de apărare și informații al Israelului și-au avertizat generalii cu privire la această discrepanță în primele zile ale războiului. Aceștia au sugerat că Israelul trebuie să fie mai realist în ceea ce privește obiectivele sale. Dar șefii lor au fost copleșiți de succesul atacurilor aeriene timpurii și l-au susținut pe Netanyahu timp de 40 de zile de război. Apoi, Trump a cerut sfârșitul. Și de atunci, Israelul a fost lăsat pe dinafară.

Confruntarea cu Iranul a fost ideea fixă a lui Netanyahu timp de mulți ani. El a condus Israelul de două ori în războaie cu această intenție. Deși aceste campanii au cauzat daune semnificative programelor nucleare și de rachete ale Iranului, acest lucru s-ar putea dovedi temporar. Israelul nu a reușit să-și atingă obiectivele strategice. A afectat legăturile sale cruciale cu America, precum și relațiile sale cu țările arabe care îl considerau un aliat împotriva Iranului.

Toate acestea sunt susceptibile să afecteze și perspectivele de realegere ale lui Netanyahu în octombrie. Va fi greu să se prezinte drept garant al securității Israelului când pare să fi realizat atât de puțin în legătură cu Iranul. Nici nu își poate permite să fie văzut la cuțite cu Trump. El a pus mare accent pe relația sa cu președintele, care fusese foarte popular în Israel.

Acestea fiind spuse, niciunul dintre contracandidații săi nu are încă o strategie alternativă cu privire la Iran. Liderii tuturor partidelor principale de opoziție au fost la fel de entuziaști când a început războiul. Deocamdată, critica lor la adresa lui Netanyahu este că nu a reușit să obțină rezultate, nu că a lansat războiul.