Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu. Sau șirul guvernelor care au închis accelerat termocentralele

România cere acum populației și companiilor să reducă consumul de energie în orele de vârf, după ce statul a scos din sistem capacități importante de producție pe cărbune fără ca unitățile promise în locul lor să fie gata.

Cronologia ultimilor ani arată că nu există un singur vinovat și nici o singură semnătură: planul a pornit sub Guvernul Orban, a fost accelerat și prins în PNRR sub Guvernul Cîțu, transformat în obligație legală sub Guvernul Ciucă și continuat sub guvernele conduse de Marcel Ciolacu.

În tot acest timp, centralele pe gaze de la Ișalnița și Turceni și parcurile fotovoltaice care trebuiau să înlocuiască grupurile pe lignit au ratat termen după termen. Pe un alt front, proiecte hidroenergetice începute de zeci de ani au fost suspendate în instanță în urma acțiunilor depuse de organizațiile Declic și Bankwatch. Instanțele au constatat însă probleme suficient de serioase în actele emise de stat pentru a opri lucrările, astfel că răspunderea nu poate fi aruncată exclusiv asupra ONG-urilor.

Lanțul deciziilor a început sub Orban și a fost accelerat sub Cîțu

O cronologie publicată de Ziare.com îl citează pe Radu Miruță, fost ministru al Energiei, care spune că România a închis capacități „într-un ritm nebunesc”. Documentele oficiale arată însă mai exact cine a luat deciziile și, mai ales, de ce noile centrale nu erau gata când cele vechi au fost oprite.

Primul document major din actualul proces de restructurare a Complexului Energetic Oltenia a fost transmis Comisiei Europene la 4 decembrie 2020, în timpul Guvernului Ludovic Orban. Ministrul Energiei era Virgil Popescu, cel care a rămas la conducerea ministerului și în cabinetele Cîțu și Ciucă.

Planul a fost revizuit în iunie 2021, sub Guvernul Florin Cîțu, iar România și-a asumat prin PNRR o eliminare accelerată a cărbunelui din producția de electricitate. PNRR a fost coordonat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene de Cristian Ghinea, însă componenta energetică și calendarul de închidere au fost construite împreună cu Ministerul Energiei, condus de Virgil Popescu.

Tot în 2021, planul CE Oltenia includea scoaterea din funcțiune sau conservarea grupului 8 de la Ișalnița, de 315 MW, și a grupului 3 de la Turceni, de 330 MW. Așadar, 645 MW de capacitate instalată au intrat pe lista retragerilor înainte ca noile centrale pe gaze să aibă constructori, finanțări complete și șantiere deschise.

În același an a fost oprită și Termocentrala Mintia. Unitatea nu mai funcționa efectiv din februarie 2021, pe fondul lipsei de cărbune, al insolvenței Complexului Energetic Hunedoara și al problemelor de mediu.

În aprilie 2021, Ministerul Energiei din Guvernul Cîțu a transmis adresa prin care centrala a intrat în conservare. În decembrie 2021, deja sub Guvernul Nicolae Ciucă, același minister a cerut retragerea definitivă din exploatare și închiderea grupurilor. Creditorii au aprobat măsura la 21 decembrie 2021.

Mintia este acum reconstruită de un investitor privat ca centrală pe gaze, cu o capacitate proiectată de 1.700 MW. Primele capacități sunt așteptate în 2026, iar întreaga centrală în 2027. Chiar dacă proiectul avansează, între oprirea vechii centrale și intrarea celei noi în producție rămâne un gol de peste cinci ani.

Guvernul Ciucă a pus închiderea centralelor pe cărbune în lege

Decizia politică a fost transformată în obligație legală prin OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, adoptată de Guvernul Nicolae Ciucă.

Ordonanța a fost semnată de premierul Ciucă și contrasemnată, între alții, de ministrul Energiei Virgil Popescu, ministrul Mediului Tánczos Barna și ministrul Investițiilor Europene Marcel Boloș.

Actul prevedea retragerea și închiderea, până la 31 decembrie 2032, a unei capacități totale de 4.920 MW pe lignit și huilă. Mai important, legea recunoștea explicit că vechile grupuri pe cărbune nu pot fi oprite pur și simplu: în locul lor trebuiau construite două centrale pe gaze, de 1.325 MW în total, și opt parcuri fotovoltaice, de 735 MW.

Termenele asumate erau clare:

• centrala pe gaze de la Ișalnița, de 850 MW, trebuia pusă în funcțiune în 2026;
• centrala pe gaze de la Turceni, de 475 MW, trebuia pusă în funcțiune în 2026;
• cele opt parcuri fotovoltaice, cu 735 MW în total, trebuiau finalizate până în 2024.

Aceste termene au fost înscrise în ordonanță înainte ca investițiile să fie suficient de mature pentru a garanta că vor fi realizate la timp.

La 1 iunie 2023, încă în perioada Guvernului Ciucă, grupul 3 Rovinari, de 330 MW, a fost retras definitiv din exploatare, iar grupul 7 Turceni, tot de 330 MW, a intrat în conservare. Chiar CE Oltenia anunța atunci că Turceni 7 urma să fie înlocuit de viitoarea centrală pe gaze de la Turceni.

Ciolacu a continuat renunțarea la cărbune, dar înlocuitorii au rămas pe hârtie

După instalarea lui Marcel Ciolacu la Palatul Victoria, calendarul de renunțare la cărbune a continuat, însă proiectele care trebuiau să înlocuiască lignitul nu au recuperat întârzierile. România a fost obligată să renegocieze cu Bruxelles-ul atât termenele de închidere, cât și planul de restructurare al CE Oltenia.

Problema nu mai poate fi prezentată drept o simplă întârziere de câteva luni. Centrala pe gaze de la Ișalnița a rămas fără constructor după două licitații eșuate. Prima procedură a fost anulată în noiembrie 2024 din lipsă de oferte, iar a doua a fost anulată în ianuarie 2026 deoarece nu a existat nicio ofertă financiară validă.

Proiectul de 850 MW, esențial în planul inițial, a fost ulterior abandonat în forma prevăzută, iar partenerii au început să pregătească în locul său un proiect de stocare în baterii.

La Turceni, licitația pentru centrala de 475 MW a atras un singur ofertant la începutul lui 2026. Proiectul nu produce încă energie, deși termenul legal inițial pentru punerea sa în funcțiune era chiar anul 2026.

Nici componenta solară nu a respectat calendarul. Abia la sfârșitul lunii iulie 2026, CE Oltenia și Tinmar au anunțat finalizarea licitațiilor pentru patru parcuri fotovoltaice cu o putere cumulată de aproximativ 395 MWp și trecerea către semnarea contractelor de proiectare și execuție.

Cu alte cuvinte, o parte dintre capacitățile care trebuiau să fie gata în 2024 ajungeau în faza de contractare a lucrărilor în vara lui 2026, potrivit comunicatului comun al companiilor.

Cine a blocat centralele pe gaze: statul, companiile și o planificare făcută invers

În cazul centralelor pe gaze de la CE Oltenia nu există un ONG care să fi oprit șantierele. Blocajul a venit din proiecte insuficient pregătite, licitații fără oferte, creșterea costurilor turbinelor, dificultăți de finanțare și probleme în lanțurile de aprovizionare.

Aceste explicații sunt reale, dar nu șterg răspunderea statului: guvernele au acceptat închiderea capacităților vechi înainte ca investițiile noi să aibă contractori, finanțare fermă și calendare credibile.

Responsabilitatea administrativă este împărțită între conducerile succesive ale CE Oltenia, Ministerul Energiei în calitate de acționar majoritar și partenerii privați din societățile de proiect. Responsabilitatea politică aparține guvernelor care au aprobat și menținut calendarul, deși întârzierile deveniseră evidente.

Comisia Europeană a deschis în februarie 2026 o investigație aprofundată asupra planului modificat al CE Oltenia. Bruxelles-ul verifică inclusiv dacă întârzierile proiectelor-cheie au fost într-adevăr în afara controlului companiei și al statului român.

Comisia notează că România a cerut prelungirea restructurării până la sfârșitul lui 2029 și majorarea ajutorului de la 2,66 la 2,86 miliarde de euro tocmai pentru că noile centrale solare și pe gaze au întârziat. Documentul Comisiei Europene arată că Bruxelles-ul nu a acceptat automat explicația Bucureștiului, ci o verifică.

Declic și Bankwatch au oprit în instanță lucrări la Răstolița

Pe frontul hidroenergiei, numele celor care au contestat proiectele sunt mai clare. Organizațiile Declic și Bankwatch România au atacat în instanță acorduri de mediu și autorizații pentru proiecte hidroenergetice amplasate în arii protejate.

Cel mai cunoscut caz este hidrocentrala Răstolița, un proiect realizat în proporție de peste 90%, cu o putere instalată proiectată de 35,2 MW.

În iunie 2025, Curtea de Apel Cluj a admis recursul Declic și Bankwatch și a suspendat acordul de mediu pentru continuarea lucrărilor. În mai 2026, Înalta Curte a oprit definitiv defrișarea a peste 30 de hectare necesară amenajării lacului de acumulare, în cadrul litigiului privind autorizația.

Cele două ONG-uri își asumă public acțiunea și susțin că proiectul ar afecta situri Natura 2000, habitate și specii protejate, iar procedurile de autorizare ar fi avut deficiențe. Bankwatch a prezentat decizia drept o victorie juridică, în timp ce autoritățile și Hidroelectrica argumentează că abandonarea unei investiții aproape terminate înseamnă pierderea banilor deja cheltuiți și a unei capacități de producție fără emisii directe de carbon.

Cine poartă răspunderea pentru golul de producție

Cronologia documentelor indică o răspundere politică și administrativă împărțită:

• Guvernul Orban a transmis în 2020 planul inițial de restructurare a CE Oltenia;
• Guvernul Cîțu, prin Cristian Ghinea și Virgil Popescu, a prins calendarul accelerat în PNRR și a continuat restructurarea; tot atunci Mintia a fost oprită și trecută în conservare;
• Guvernul Ciucă, cu Virgil Popescu la Energie, a cerut închiderea definitivă a Mintiei și a adoptat OUG 108/2022, cu termene obligatorii de retragere a cărbunelui;
• guvernele Ciucă și Ciolacu au aplicat calendarul de închidere, deși noile centrale pe gaze și parcurile fotovoltaice acumulau întârzieri;
• conducerile CE Oltenia, Ministerul Energiei și partenerii societăților de proiect nu au reușit să transforme la timp promisiunile în capacități funcționale;
• Declic și Bankwatch au declanșat procesele care au oprit lucrări hidroenergetice, însă instanțele au fost cele care au suspendat actele emise de autorități.

Concluzia incomodă este că România nu a fost obligată să aleagă între cărbune și nimic. Chiar ordonanța de decarbonizare lega închiderea grupurilor de punerea în funcțiune a investițiilor pe gaze și regenerabile. Eșecul a fost ordinea operațiunilor: statul a respectat mai repede calendarul de oprire decât calendarul de construire.

Acum, aceiași politicieni care au administrat tranziția de la cărbune încearcă să renegocieze termenele, să țină unele grupuri în rezervă și să ceară populației să economisească energie. Factura planificării făcute invers este plătită de sistemul energetic, de companii și, în final, de consumatori.