Efectul de contagiune a ajuns și la București. Bursa a mers prost în săptămâna tocmai încheiată
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 143,60 milioane de lei (+45,87%), potrivit datelor publicate de BVB.
Capitalizarea bursieră a ajuns la 692,55 miliarde de lei, în perioada 2 – 6 noiembrie 2026, în scădere față de săptămâna 26 – 30 octombrie 2026, când aceasta s-a situat la 717,01 miliarde de lei. Tranzacțiile cu acțiuni au generat, în această săptămână, un rulaj de 456,69 milioane de lei, mai mare decât în săptămâna anterioară, când s-au consemnat tranzacții de 313,09 milioane de lei.
Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost luni, 2 noiembrie, când s-au consemnat schimburi de 193,31 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost marți, 3 noiembrie, cu tranzacții de 52,43 milioane de lei.
Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacții de 218,06 milioane de lei și o creștere a cotațiilor de 1,39%, urmate de acțiunile OMV Petrom, cu 35,51 milioane de lei și o depreciere de 3,99%, respectiv cele ale Romgaz, cu 30,14 milioane de lei și o scădere de 6,20%.
Cele mai importante creșteri ale cotațiilor au fost înregistrate de acțiunile SIF Hoteluri (+9,94%), Oil Terminal (+9,09%) și Promateris (+7,43%).
La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Rompetrol Rafinare (-55,26%), Artego (-18,90%) și Armătura (-16,99%).
Efect de contagiune de peste ocean
Bursele americane au înregistrat joi scăderi puternice, anulând câştigurile obţinute după victoria democraţilor în alegerile pentru Congresul SUA. Investitorii au accelerat vânzările de acţiuni tehnologice, îngrijoraţi că noile majorităţi politice ar putea impune restricţii asupra dezvoltării centrelor de date pentru inteligenţa artificială.
Cele mai mari pierderi au fost înregistrate de producătorii de semiconductori şi companiile implicate în infrastructura AI. Acţiunile Nvidia şi Broadcom au scăzut cu aproximativ 9%, Oracle a pierdut 8%, iar Qualcomm s-a depreciat cu 11%, în pofida unor rezultate financiare peste aşteptări. Fondul iShares Semiconductor ETF a coborât cu aproape 11%, cea mai severă scădere zilnică din martie 2020, dacă nivelul se menţine până la închidere.









