Arhiva tag-ul pentru: Acțiuni

Rebound global după săptămâna neagră AI: toate bursele cresc, Wall Street profită de petrol ieftin
ORIGINAL, PiețeRevenire globală după săptămâna neagră a tehnologiei: Tokyo și Taipei duc Asia în sus, Europa și Bucureștiul urmează, iar Wall Street urcă puternic pe fondul petrolului ieftin. Bursele au început săptămâna cu cumpărători după…

Efectul de contagiune a ajuns și la București. Bursa a mers prost în săptămâna tocmai încheiată
PiețeBursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 143,60 milioane de lei (+45,87%), potrivit datelor publicate…

Pace între coloșii big pharma pe tema vaccinurilor. GSK și Moderna au îngropat securea războiului
Legislație, ORIGINAL, SănătateGSK și Moderna pun capăt disputelor privind brevetele pentru vaccinurile ARNm. Cele două companii și-au acordat licențe încrucișate în domeniul bolilor infecțioase, fără plăți între ele. Acțiunile din Delaware au fost retrase…

Vânzările din tehnologie au bulversat Asia și Europa. Wall Street a încercat o revenire după picaj
IT&C, Lumea, ORIGINAL, PiețeVineri, 6 noiembrie, bursele globale au rămas sub presiunea temerilor legate de reglementarea inteligenței artificiale. Asia a suferit cel mai mult, Europa a pierdut peste 1%, dar Wall Street a avut o ședință de corecție tehnică după…

BVB a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 109,4 mil. de lei
PiețePrincipalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 1,15%, până la 34.583,28 puncte.Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide acţiuni,…

Acţiunile producătorilor americani de armament se duc în cap după înfrângerea amicilor republicani
America, ORIGINAL, PiețeAcțiunile marilor companii americane din industria de apărare au scăzut puternic miercuri, după victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA. Rezultatul a amplificat temerile investitorilor că planurile de majorare a cheltuielilor…

Alegerile din SUA, primite cu prudență pe burse: Asia a scăzut la deschidere, Europa a urcat
America, Asia, Europa, PiețeVictoria democraților în ambele camere ale Congresului a produs reacții diferite pe piețele globale. Tehnologia a pierdut teren în Asia, energia verde a avansat în Europa, iar Bursa de Valori București a început ședința de miercuri…

Boss-ul NVIDIA, în vizorul unei posibile operațiuni de spionaj chineze. Acțiunile, afectate marginal
America, Asia, IT&C, Piețe, PubliceȘeful Nvidia, Jensen Huang, ar fi întreținut relații apropiate cu o femeie de afaceri chineză, Alice Huang (cunoscută și ca Huang Le), pe care serviciile americane o suspectează că ar culege informații pentru Beijing. Informația aparține…

Bursa de la București, pierderi de aproape patru miliarde de lei la capitalizare săptămână aceasta
PiețeÎn perioada 19 – 23 octombrie 2026, Bursa de Valori București (BVB) a consemnat o evoluție mixtă, în care capitalizarea bursieră a scăzut cu 3,86 miliarde de lei (-0,55%), ajungând la 693,25 miliarde de lei față de cele 697,12 miliarde…

Platforma de streaming Netflix a dat afară şefii de conţinut. Care este motivul?
Media, Piața munciiNetflix a dat afară doi dintre şefii de conţinut, din cauza lipsei unor noi seriale de succes, care a dus la scăderea timpului petrecut de abonaţi în cadrul platformei.După ce a disponibilizat în jur de 1.000 de oameni, Netflix i-a…

Musk va oferi câte o acțiune SpaceX fiecărui copil din America. Care este valoarea acțiunilor?
America, Inovație, ORIGINAL, TehnologieElon Musk, șeful SpaceX, a declarat luni că, anul viitor, va oferi fiecărui copil din Statele Unite câte una dintre acțiunile sale în cadrul companiei, potrivit CNBC.În prezent, Musk deține aproximativ 4,8 miliarde de acțiuni SpaceX,…

Acțiunile din tehnologie se prăbușesc. Banii pentru AI devin problema, inflația complică lucrurile
IT&C, ORIGINAL, PiețeScăderile din această săptămână lovesc în special industria cipurilor și infrastructura AI. Giganții cloud ca Microsoft, Amazon și Alphabet au rezistat, iar Apple chiar a urcat.
Miercuri, 14 octombrie, Nasdaq Composite a pierdut 1,88%…

Record la bursa din Viena. Erste, proprietar BCR, și OMV, acționar Petrom, domină tranzacțiile
Banking, Europa, ORIGINAL, PiețeBursa din Viena a înregistrat în primele nouă luni ale anului tranzacții cu acțiuni de 78,4 miliarde de euro, cu 48,1% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. Este cel mai ridicat nivel din 2008. Două dintre cele trei acțiuni…

Scandalul fondurilor de investiții din Turcia lovește aproape jumătate de milion de investitori
Legislație, Lumea, ORIGINAL, PiețeAutoritatea turcă de reglementare a piețelor de capital (SPK) a anunțat că aproape jumătate de milion de investitori dețin titluri în peste 100 de fonduri de investiții, evaluate la circa 18 miliarde de dolari, a căror lichidare a fost…

Lacrimi și sânge pe burse. Randamente record la obligațiuni, petrol volatil, încredere în scădere
ORIGINAL, PiețeBursa de la București a închis marți, 29 septembrie, în scădere. Indicele BET a pierdut 0,61% și a ajuns la 30.829,30 puncte. Corecția vine după o zi de luni foarte slabă, când BET a scăzut cu 2,21%. Toți indicii au închis pe minus,…

Investitorii, exasperați. Bursa a închis iar în scădere, după un debut și mai dur al ședinței
ORIGINAL, PiețeBursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de joi, 24 septembrie, pe roșu, indicele principal BET pierzând 1,16%, deși la deschidere declinul a fost și mai drastic - depășise chiar 2%. Sunt cele mai negre săptămâni pentru…

Criza combustibilului din Europa: 10 acțiuni din sectorul petrolier au crescut cu până la 87%
Energie, Europa, ORIGINAL, PiețePrețurile record la motorină și marjele de rafinare au propulsat acțiunile marilor companii petroliere europene cu procente cuprinse între 40% și 87% în acest an. Iată cele mai performante zece companii, potrivit Euronews.Șoferii…

Corecție uriașă a bursei: BET a pierdut peste 10% într-o lună după un an de creșteri spectaculoase
ORIGINAL, PiețeBursa de Valori București traversează cea mai amplă corecție din ultimul an, după o perioadă de maxime istorice. Indicele BET a scăzut cu peste 10% față de vârful atins în august, iar săptămâna care tocmai a început a debutat…

Românii nu investesc că nu prea au ce, deși sunt conștienți că inflația le mănâncă rezerva -STUDIU
Banking, InvestițiiȘapte din zece români nu investesc în prezent, deși 60% sunt de acord că lipsa investițiilor presupune un risc, în condițiile în care economiile își pot pierde valoarea din cauza inflației, potrivit studiului ING Research.În…

Bursa de Valori București pierde aproape 2% marți, corecție de peste 10% față de maximul istoric
ORIGINAL, PiețeBursa de Valori București (BVB) a înregistrat marți după-amiaza o depreciere de 1,8% a indicelui de referință BET, după ce ședința de tranzacționare debutase pe plus. Este a doua zi consecutivă de scăderi ale pieței locale, iar…
